Teze unice la clasele a VII-a, a VIII-a, a XI-a și a XII-a vor fi susținute semestrul acesta în școlile din București, pentru a-i pregăti pe copii pentru examene, a declarat pentru Edupedu.ro inspectorul școlar general adjunct, Liliana Maria Toderiuc-Fedorca. Tezele unice de la gimnaziu și liceu vor fi susținute în semestrul al II-lea, deci peste aproximativ o lună, cu “subiecte care vor fi realizate în cadrul catedrei, de către toți profesorii din școală de Limba română și Matematică la gimnaziu, precum și de către toți profesorii cu discipline de Bacalaureat la nivelul liceului”, a explicat pentru Edupedu.ro inspectorul școlar general adjunct.
ISMB anunță aceste teze cu subiecte unice cu aproximativ o lună înainte de teze, în același an în care elevii de clasa a VII-a au susținut pentru prima dată simularea examenelor de Evaluare Națională.
“Tezele cu subiecte unice le-am decis noi [Inspectoratul Școlar al Municipiului București – n.red.], nu sunt o sugestie din partea Ministerului Educației. Este un plan pe care ni-l asumam la nivelul ISMB“, a declarat Liliana Maria Toderiuc-Fedorca pentru Edupedu.ro. Aceasta a precizat că “sugestia noastră către unitățile de învățământ este ca așezarea elevilor la teze să fie ca la examen [câte un elev în bancă, în ordine alfabetică – n.red.]. Noi așa am considerat că ar fi util pentru elevi“.
Potrivit oficialului, printre obiectivele aplicării tezelor cu subiect unic la clasa a VII-a, a VIII-a, a XI-a și a XII-a se numără:
- pregătirea elevilor cu condițiile de examen
- pregătirea elevilor cu subiecte făcute de altcineva decât de profesorul de la clasă
- majorarea procentului de elevi cu note peste 5 la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat 2019
Inspectorul școlar general adjunct din București a declarat pentru Edupedu.ro că “noi ne-am consultat cu responsabilii catedrelor din unitățile școlare, școlile din București știu că vor susține teze cu subiect unic semestrul acesta” și nu au existat directori care să fi fost împotriva acestei măsuri.
Liliana Maria Toderiuc-Fedorca a precizat că și până acum au existat școli care au susținut teze cu subiecte unice. “La Colegiul Național Gheorghe Lazăr, toate tezele sunt cu subiect unic, iar elevii sunt așezați ca la examen. Ne dorim să simulăm efectiv condițiile de evaluare“, a adăugat inspectorul școlar, pentru Edupedu.ro.
Decizia ISMB vine după ce ministrul Ecaterina Andronescu a anunțat că școlile din toată țara trebuie să organizeze cursuri remediale, pentru a obține rezultate mai bune decât până acum la Evaluarea Națională și Bacalaureat. La recomandarea Ministerului Educației, Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a publicat astăzi un plan de măsuri pentru îmbunătățirea rezultatelor la Evaluarea Națională 2019, care prevede aceste teze unice la nivel de școală.
Pe lângă introducerea tezelor cu subiecte unice, planul ISMB prevede că “fiecare unitate de învățământ va asigura ritmicitatea, obiectivitatea și calitatea evaluării curente/ evaluării la finalul semestrului al ll-lea, astfel încât promovarea clasei a VII-a, respectiv, a clasei a VIII-a să fie corelată cu capacitatea de obținere a unei note mai mari sau egale cu 5, la Evaluarea Națională”.
Întrebată dacă asta înseamnă că le recomandă profesorilor să îi lase repetenți pe elevii care la teze nu relevă “capacitatea de obținere a unei note mai mari sau egale cu 5, la Evaluarea Națională”, Toderiuc-Fedorca a răspuns: “Nu. Ne referim la faptul că vrem să reducem diferențele dintre notele pe care le iau elevii la examen și notele de la clasă. Prin măsurile pe care le-am propus, vrem să îmbunătățim calitatea evaluării în școli. Sunt câteva cazuri unde am sesizat că e foarte mare diferența dintre media pe care a avut-o elevul la disciplină la final de gimnaziu și nota de la examen“.
În ceea ce privește Adresa MEN cu nr. 29400/28.03.2019, pe care ISMB își bazează planul remedial anunțat, inspectorul școlar general adjunct din București a afirmat că aceasta “nu cuprindea decât sugestia de a realiza un plan de măsuri pentru îmbunătățirea rezultatelor atât la Bacalaureat, cât și la Evaluarea Națională. Fiecare inspectorat și-a construit propriul plan de măsuri, cum a considerat mai bine“.
Structura anului școlar 2018-2019
Paștele ortodox este pe 28 aprilie 2019, iar cel romano-catolic pe 21 aprilie, când elevii au vacanță. Concret, Vacanța de Paști 2019 este în perioada 20 aprilie 2019 – 5 mai 2019.
Semestrul al II-lea
Cursuri: 11 februarie 2019, luni – 19 aprilie 2019, vineri
Vacanța de primăvară 2019: 20 aprilie 2019, sâmbătă – 5 mai 2019, duminică
Cursuri: 6 mai 2019, luni – 14 iunie 2019, vineri
Vacanța de vară 2019: 15 iunie 2019, sâmbătă – 15 septembrie 2019, duminică
Tezele școlare trebuie susținute cu cel puțin 3 săptămâni înainte de finalul semestrului, precizează Ministerul Educației. Olimpiadele naționale sunt organizate în vacanța de primăvară.
Săptămâna Școala Altfel se desfășoară în perioada 1 octombrie 2018 – 31 mai 2019, pe o perioadă de 5 zile consecutive, la decizia școlii.
Acest an școlar este printre cele mai scurte din ultimii 10 ani. Are 34 de săptămâni de cursuri, care totalizează 168 de zile efective de școală pentru copii (față de 175 în medie anii trecuți).
Excepție de la structura anului școlar de mai sus o fac clasele a VIII-a și a XII-a. Elevii termină liceul pe 31 mai 2019 și gimnaziul pe 7 iunie 2019.
Descarcă de aici Structura anului școlar 2018-2019
Rezultate Simulare Evaluarea Națională 2019 București
Simularea examenelor de evaluare națională 2019 a adus rezultate mai bune la Matematică pentru clasele a VII-a, unde au fost introduse testele grilă, decât pentru elevii de clasa a VIII-a. Potrivit rezultatelor comunicate de Inspectoratul Școlar București pentru Edupedu.ro, 60,78% dintre elevii de clasa a VII-a au luat note mai mari de 5 la simularea examenului de Matematică. La clasa a VIII-a, unde subiectele nu au fost grilă, 58,87% dintre elevi au obținut note peste 5.
Rezultate simulare Limba română în București:
- Clasa a VII-a, note peste 5 (rata de promovare): 79,28% și 3 elevi au luat nota 10
- Clasa a VIII-a, note peste 5: 82,47% și 12 elevi au luat nota 10
Rezultate simulare Matematică în București:
- Clasa a VII-a, note peste 5 (rata de promovare): 60,78% și 108 elevi au luat nota 10
- Clasa a VIII-a, note peste 5: 58,87% și 135 elevi au luat nota 10
Descarcă de aici datele statistice privind Rezultatele la simularea în București a examenelor de Evaluare Națională 2019 – clasele a VII-a și a VIII-a
Comparație cu rezultatele examenului propriu-zis de Evaluare Națională de anul trecut: 73,5% dintre elevi au obținut medii mai mari sau egale cu 5 la Evaluarea Națională 2018, potrivit HotNews.ro.
Photo by fotografierende from Pexels
Citește și:
-
Vacanța de Paști începe peste o săptămână
-
Calendar BAC 2019 – Examenele de bacalaureat încep pe 3 iunie, cu proba orală de Limba română
-
Calendar Evaluare Națională 2019 Elevii de clasa a VIII-a susțin examenele în perioada 18-21 iunie
-
Admitere liceu 2019. Repartizarea computerizată la liceu se desfășoară pe 12 iulie
-
Evaluare Națională 2019 la clasa a VI-a: Calendarul testărilor transdisciplinare
-
Evaluare clasa a IV-a 2019 – Modele de subiecte la Limba română și Matematică, publicate de Ministerul Educației
-
Evaluare Națională clasa a II-a 2019: Când vor susține copiii testele la Citit și Matematică
-
Evaluarea Națională la clasa a II-a, a IV-a și a VI-a 2019: Instituția care face subiectele anunță că nu schimbă structura cerințelor. Modele de subiecte
-
Rezultate simulare Evaluarea Națională 2019. Aproape jumătate dintre elevi nu au reușit să ia media 5. La matematică, clasa a VII-a, doar 35-36% au luat peste 5
-
Rezultate Simulare Evaluarea Națională 2019 București – Paradoxul notelor de 10: peste 100 la Matematică, față de 12 la Română
-
Rezultate detaliate Evaluarea Națională, simulare 2019. MEN: 40 de elevi din 332 de mii au luat media 10