Teza să fie notată normal, fără să mai aibă ponderea de 25% din medie, este una dintre variantele discutate de Ministerul Educației. Tezele școlare sunt evaluare sumativă și “fiecare cadru didactic va aplica modalități de evaluare sumativă”

8.188 de vizualizări
Contestații depuse după afișarea rezultatelor la Evaluarea Națională
Sursă foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

“Lucrările scrise, era vorba despre acele teze, reprezintă o formă de evaluare sumativă și – indiferent de varianta pentru care se va opta – fiecare cadru didactic va aplica modalități de evaluări sumative”, a anunțat astăzi secretarul de stat responsabil cu învățământul preuniversitar, Luminița Barcari. Oficialul a lăsat de înțeles că tezele școlare se vor susține semestrul acesta, dar că pot fi transformate în simple teste, lucrări de control.

Variantele în discuție în acest moment la Ministerul Educației sunt “ori să mergem în continuare pe teză; doi: să înlocuim teza – pentru că nu putem aplica discriminatoriu teza, ori dă toată lumea teză, ori nu; să înlocuim acest tip de evaluare scrisă cu o evaluare sumativă, dar care să fie notată normal, nu să aibă ponderea pe care o are teza în mod normal (25% din medie). Și există varianta eliminării tezei și înlocuirii cu acestă evaluare sumativă. În funcție de modalitatea prin care noi considerăm că putem face evaluare, vom lua o decizie. Nu este o decizie simplă, elevul trebuie să fie evaluat, dar în același timp trebuie să aibă șanse egale la o evaluare corectă”, a declarat Barcari.

  • De remarcat că oficialii Ministerului Educației nu știu nici până la această oră ce anume să le transmită elevilor și profesorilor cu privire la tezele școlare, deși școala a început de o lună și jumătate, iar contextul pandemic este cunoscut încă din martie 2020.
  • Secretarul de stat reponsabil cu învățământul preuniversitar, recent întors din concediul obținut în premieră în prima săptămână de școală pentru a-și face campanie electorală în alegerile locale, participă și în alegerile parlamentare de pe 6 decembrie, la fel ca ministrul Educației, Monica Anisie, ambele pe listele PNL pentru parlament

“Ne-am gândit să organizăm webinarii în care să accentuăm pe tipuri de evalure și profesorii să învețe de la cei mai experimentați cum ar putea să evalueze în mediul online”, a mai declarat Luminița Barcari.

Și ministrul Educației a abordat subiectul tezelor școlare. Întrebată cum va susține ca profesor aceste teze la clasă, Monica Anisie a răspuns: Este o întrebare foarte bună. În aceste momente, cu toții ne gândim la posibilitatea realizării evaluărilor semestriale în sistem online. Astăzi, prin Hotărârea 26 a Comitetului Municipiului București, s-a decis continuarea scenariului roșu. Ne apropiem de perioada tezelor. Cred, din perspectiva de profesor, că o evaluare sumativă este importantă pentru copii“.

Secretarul de stat Luminița Barcari a anunțat că Ministerul Educației a lansat un proces de dezbatere cu privire la modul în care profesorii vor aplica tezele în acest an școlar în care aproape jumătate dintre școli sunt în scenariul roșu sau galben, deci cu predare online.

“Săptămâna trecută ne-am întâlnit cu reprezentanții sindicatelor, ai elevilor și ai părinților, iar în momentul de față așteptăm un feedback din partea inspectoratelor și bănuiesc că până mâine vor oferi toți feedback și ei la rândul lor vor consulta cadrele didactice și elevii. Dorința este de a adopta decizia cea mai adecvată, în acord cu situația din școli, ținând cont de măsurile impuse în contextul pandemiei. În curând, o să vă anunțăm decizia finală care se va lua la nivelul MEC după discuția cu toți cei implicați”, a declarat Barcari.

Amintim că tezele școlare trebuie susținute până pe 22 decembrie 2020, când elevii intră în vacanța de iarnă.

Oficial: Structura anului școlar 2020-2021
Semestrul I (17 săptămâni)

Cursuri:                            Luni, 14 septembrie 2020 – Marți, 22 decembrie 2020
Vacanță pentru grădinițe și clasele pregătitoare – a IV-a: 26 octombrie – 1 noiembrie 2020
Vacanța de iarnă:          Miercuri, 23 decembrie 2020 – Duminică, 10 ianuarie 2020
Cursuri:                            Luni, 11 ianuarie 2021 – Vineri, 29 ianuarie 2021
Vacanţa intersemestrială: Sâmbătă, 30 ianuarie 2021 – Duminică, 7 februarie 2021

Semestrul al II-lea (17 săptămâni)

Cursuri:                           Luni, 8 februarie 2021 – Joi, 1 aprilie 2021
Vacanţa de primăvară: Vineri, 2 aprilie 2021 – Duminică, 11 aprilie 2021

  • Paștele Catolic va fi în 2021 pe data 4 aprilie

Cursuri:                           Luni, 12 aprilie 2021 – Joi, 29 aprilie 2021
Vacanță de primăvară: Vineri, 30 aprilie 2021 – Duminică, 9 mai 2021

  • Paștele Ortodox va fi în 2021 pe data 2 mai

Cursuri:                           Luni, 10 mai 2021 – Vineri, 18 iunie 2021
Vacanţa de vară:           Sâmbătă, 19 iunie 2021 – data din septembrie 2021 la care încep cursurile anului şcolar 2021 – 2022

“Lucrările scrise semestriale (tezele) se susțin, după ce se parcurge programa școlară, cu cel puțin 3 săptămâni înainte de finalizarea semestrului”, prevede ordinul de ministru cu structura anului școlar 2020-2021.

Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Citește și:
Să faci mai prost și mai puțin devine noua politică educațională de stat. Despre eliminarea tezelor școlare
Evaluarea online a elevilor. Recomandarea Ministerului Educației: Utilizarea de aplicații și platforme educaționale care permit construirea, administrarea testelor și raportarea rezultatelor în timp real
Se suspendă olimpiadele școlare, în anul 2020-2021. Secretar de stat: decizia de a organiza doar anumite olimpiade online ar crea discriminare
VIDEO Un milion de elevi români (peste 33%) fac școala exclusiv online – Monica Anisie / Nu avem informații că vreun profesor nu ar fi fost plătit, pentru că a refuzat să facă ore online – Luminița Barcari
Agenția de Asigurare a Calității în Preuniversitar va analiza calitatea procesului de învățământ prin discuții cu elevii, părinții și profesorii, anunță Șerban Iosifescu, președintele ARACIP
VIDEO Monica Anisie anunță reducerea cu 76% a cerințelor ARACIP pentru evaluare periodică și cu 57% a cerințelor pentru autorizarea și funcționarea provizorie

4 comments
  1. este regretabil ca se cauta solutii pentru a slabi calitatea evaluarii. desi RO nu este intr-un scenariu de groaza scolile sunt inchise. OK.. acceptam. dar ca sa nu dovedesti atat interes incat sa imaginezi o schema in care sa aduci in fiecare zi 2-3 clase la scoala pentru niste teze.. nu sunt de acord. stati linistiti. In ritmul acestui tip de evaluare nu o sa mia vedeti elevi romani la colegiile de varf din Europa. daca si bacul se va face un fel de eseu.. se vor inchide si portile universitatilor de prestigiu. Treaba este simpla. Educatia trebuie privita ca cea mai importanta dintre problemele nationale. Cine face rabat la calitatea evaluarii de fapt ii afecteaza pe copiii performeri. Ce sens are sa inveti sarguincios daca teza e o nota online, iar evaluarea nationala si bacul beneficiaza de modele trimise la inceputul anului? Unde mai este valoarea cumularii tuturor cunositntelor predate? de ce nu se implementeaza evaluarea transdisciplinara? Ca sa se pastreze primatul binomului romana-matematica in defavoarea tuturor celor discipline si abilitati?

  2. de unde rezulta cat de proasta este madama asta care secretar de stat…ea nu ara habar că evaluarea oricum e sumativă…atunci cand dai test la mate de exemplu il dai dintr-un capitol nu dintr-o lectie …si asa se pun notele…prin sir succesiv de evaluari sumative, teza era oricum zero pentru că tot au redus-o ca importantă si nu mai este teza de pe vremuri care se dadea din toata materia de pe un semetru, este la decizia profesorului din ce dă la teză si la fel ponderea în medie a tezei a scazut la 25%….este o incompetența crasă la nivelul ministerului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Apel al Inspectoratului Școlar București, înainte de începerea școlii: Părinții “să nu se implice în activități complexe de igienizare și de reabilitare a spațiilor școlare”, este responsabilitatea primăriilor

Inspectorul școlar general din București și reprezentantul părinților din Capitală au transmis oficial un mesaj către asociațiile și comitetele de părinți, cu o lună înainte de începerea școlii: “să nu…
Vezi articolul