UPDATE Teza de doctorat a ministrului Bode: Universitatea Babeș-Bolyai se va pronunța cu întârziere dacă a fost sau nu plagiat, pentru că, pe lângă verificările inițiale, va fi făcută o analiză și la comisia de etică, după sesizări primite direct / Rectorul și șeful comisiei de etică a UBB estimează că procedurile vor mai dura în jur de două săptămâni

582 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei / G4Media.ro
Verificările privind teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, care au început săptămâna trecută la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, se prelungesc, deoarece s-au înregistrat, mai nou, plângeri și la comisia de etică și universitatea va trebui să aibă un punct de vedere unitar când și această comisie va încheia analiza, a spus marți, pentru Edupedu.ro, rectorul UBB, Daniel David. Acesta apreciază că punctul de vedere ar putea fi anunțat la începutul lunii noiembrie, dar el indică faptul că o estimare mai precisă poate fi făcută de comisia de etică a universității.

UPDATE Dacian Dragoș, președintele comisiei de etică a UBB, a apreciat, marți după-amiază, pentru Edupedu.ro că procedura va dura circa două săptămâni: “Vom aborda cu celeritate acest caz, dar tot durează. Trebuie să cerem punct de vedere, să audiem persoana interesată. (…) Se vor folosi toate dovezile aflate în spațiul public și încercăm să ne mișcăm cât mai repede. Sperăm ca în două săptămâni să putem rezolva. Trebuie să convocăm comisia, să vedem ce documente mai avem nevoie, să cerem punct de vedere și să-i dăm timp să răspundă”.

Luni, rectorul Daniel David estima pentru Edupedu.ro că o analiză declanșată cu o săptămână în urmă, la solicitarea coordonatorului de doctorat al lui Lucian Bode, Adrian Ivan, urma să se încheie cu un punct de vedere săptămâna aceasta. Este vorba despre o verificare începută pe baza procedurilor introduse de UBB pentru analiza tezelor de doctorat mai vechi, analiză cerută universităților de către fostul ministru Sorin Cîmpeanu, printr-un ordin emis anul trecut.

Marți, Daniel David a spus pentru Europa FM că, deoarece mai multe sesizări au fost înregistrate și la comisia de etică a UBB, aceasta începe propriile proceduri de verificare. Europa FM îl cita pe Cristian Ghinea (USR), care anunța că, pe lângă o sesizare la CNATDCU privind doctoratul lui Lucian Bode, urma să depună o sesizare și la comisia universității clujene.

Contactat de Edupedu.ro, Daniel David a spus că analiza începută săptămâna trecută era făcută de o “comisie administrativă”, iar acum verificările “au intrat într-o logică de comisie de etică”, deoarece au fost înregistrate plângeri și direct la comisia de etică, iar la final UBB va prezenta un punct de vedere unic. Daniel David:

  • “Trebuie să avem o poziție comună, nu să avem răspunsuri diferite. Comisia inițială era o comisie administrativă. Acum am intrat într-o logică de comisie de etică, pentru că am primit plângeri directe la comisia de etică. Va fi un singur punct de vedere al universității. Și, până la urmă, comisia de etică trebuie să aibă cuvântul final”.

Edupedu.ro a indicat luni că, în timp ce comisia de etică este cea care, în mod normal, are ca atribuții analiza și soluționarea plângerilor privind abaterile de la etica universitară și rolul ei în privința plagiatului este menționat inclusiv în strategia UBB de combatere a plagiatului, ea nu era menționată în procedurile de verificare a tezelor vechi, la care s-a apelat inițial pentru verificarea doctoratului ministrului Bode. Acestea urmau o etapă de verificare prin softuri anti-plagiat, urmată de una de analiză la nivel de experți în domeniu. 

Marți, rectorul Daniel David a explicat că, fiind nevoie acum și de verificări la nivelul comisiei de etică, ce presupun inclusiv audierea celui suspectat și a altor părți, nu mai poate fi respectat termenul inițial la care se aștepta să se încheie verificările, anume săptămâna aceasta. El a arătat, însă, că a cerut să fie grăbite procedurile și a estimat că acestea se vor prelungi cu aproximativ 7-12 zile, insistând însă că o estimare mai precisă poate fi dată de președintele comisiei de etică, deoarece aceasta are autonomie și cunoaște mai bine procedurile:

  • Daniel David: “Am cerut să grăbească lucrurile, dar comisia de etică are o procedură de urmat, trebuie să ceară și punctul de vedere al celui suspectat, între altele. Nu se va întinde foarte mult, dar nu se va încheia săptămâna aceasta. Acum, mingea s-a mutat în zona comisiei de etică. Apreciez că va mai dura încă o săptămână, încă 10–12 zile.
  • Reporter: Ar însemna că se va încheia pe la începutul lunii noiembrie…
  • Daniel David: Așa anticipez. Dar vorbiți și cu președintele comisiei de etică.”
Citește și:
Teza de doctorat a ministrului Bode: experții Universității Babeș-Bolyai sunt așteptați să se pronunțe săptămâna aceasta dacă demnitarul a plagiat sau nu, în urma unor verificări lansate deja – rectorul UBB Daniel David
Universitatea Babeș-Bolyai anunță că a inițiat “intern” procedurile de analiză privind teza de doctorat a ministrului Bode / Deciziile CNATDCU “transcend deciziile oricăror instanțe din universități”, spune instituția clujeană
Mircea Dumitru: CNATDCU nu a primit nicio sesizare până acum pentru analiza tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode / Dacă analiza stabilește că este un plagiat, ministrul Educației decide retragerea titlului de doctor
Lucian Bode, despre acuzația USR că doctoratul său e plagiat din Wikipedia: Raportul UBB și CNADTCU din 2018 a recomandat publicarea tezei
USR susține că ministrul Lucian Bode a copiat de pe Wikipedia în teza de doctorat

5 comments
  1. ce fata are bode, asta nici nu are habar cand a facut lucrarea de doctorat, vreau si eu sa copii dupa wikipedia si sa ma intitulez dottore.

  2. Nu mai înțelege nimeni nimic! Conducătorul verifică teza și zice că e ok. Apoi comisia din UBB verifică teza și zice că e ok. Apoi comisia națională verifică teza și zice ca e ok. Apoi CNATDCU verifică teza și zice ca e ok. Apoi o citesc oamenii de pe stradă și zic că NU e ok!
    Care mai este rolul acelor comisii? Doar ca să transforme oameni fără probleme în șantajabili? Comisiile ar trebui să iasă în față și să-și apere deciziile! Dacă au greșit să plece definitiv din învățământul superior!

      1. @perplex
        Nu am treabă cu partidele politice!
        Comentezi și tu ca să consumi curentul degeaba!
        Problema mare e la universități. Ele acceptă astfel de lucrări la toate nivelurile: licență, master, doctorat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ungaria va avea un registru al pedofililor: condamnații nu vor putea ocupa locuri de muncă în care interacționează cu copii / Modificarea legislației stabilește și reglementări privind educația sexuală în școală, care nu va putea avea ca obiectiv promovarea schimbării de gen sau a homosexualității

În Ungaria va fi creat un registru al persoanelor care comit infracțiunea de pedofilie. Modificarea Codului Penal mai prevede că pedofilii nu vor putea ocupa locuri de muncă în care…
Vezi articolul

DOCUMENT Școlile trebuie să se asigure că toți elevii sunt promovați în aplicația informatică SIIIR, până pe 21 august, potrivit Ministerului Educației / Clasele fără elevi vor fi radiate pe 29 septembrie

Până pe 21 august, școlile trebuie să se asigure că sunt promovați toți elevii în aplicația informatică „Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România”, se arată într-o adresă a Ministerului…
Vezi articolul

Elevii care dau Evaluare Națională și Bacalaureat 2024 primesc bursa de merit pentru toată luna iunie și pe câteva zile din iulie, conform Ministerului Educației / Până când primesc burse de merit și tehnologice elevii din învățământul profesional și tehnic

Absolvenții clasei a VIII-a și clasei a XII-a care susțin examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat 2024 primesc burse de merit până la afișarea rezultatelor finale, după etapa de soluționare…
Vezi articolul