Testele de salivă pentru elevi și copii nu sunt încă omologate. „Cer celor de la Agenția Medicamentului să lase tergiversările și prostiile și să vină mai repede cu decizia”, a declarat Florin Cîțu

1.911 vizualizări
Foto: © LCVA | Dreamstime.com
„Cer celor de la Agenția Națională a Medicamentului să lase tergiversările şi prostiile şi să vină mai repede cu decizia”, a apus astăzi Florin Cîțu, potrivit G4Media.ro, în legătură cu testele de salivă care nu sunt încă omologate, dar despre care autoritățile au prevăzut în hotărârea nr 76 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, că ar trebui folosite în școli pentru procesul de monitorizare a infectărilor.

Acesta a fost întrebat în ce stadiu ce află achiziția testelor de salivă în școli, iar premierul a menționat că au început procedurile și că Agenția Națională a Medicamentului „trebuie să se grăbească şi să vină cu omologare să permită aceste teste”.

„Cred că au început procedurile, în acelaşi timp cei de la ANM (Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România – n.r.) trebuie să se grăbească şi să vină cu omologare să permită aceste teste. Până la urmă, noi le achiziţionăm, dar în continuare văd că lucrurile sunt tergiversate acolo şi le cer celor de la ANMDMR să lase tergiversările şi prostiile şi să vină mai repede cu decizia”, a precizat Florin Cîțu.

Declarația, la minutul 05:49:

Aseară, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus că testele non invazive vor fi asigurate de la bugetul de stat, prin Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate (ONAC).

Totodată, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ trebuie să sprijine testarea rapidă antigen non-invazivă efectuată din probă de salivă a elevilor şi preşcolarilor, personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, în scopul monitorizării permanente şi eficiente a riscului epidemiologic.

La articolul 2, hotărârea CNSU prevede că „se propune utilizarea în unităţile de învăţământ a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă, pentru elevi şi preşcolari, personal didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, în scopul monitorizări permanente şi eficiente a riscului epidemiologic la nivelul acestora concomitent cu intensificarea acţiunilor de control desfăşurate de instituţiile abilitate pentru verificarea respectării normelor de prevenire a răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2.

Se abilitează Ministerul Sănătăţii să identifice, prin Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, testele rapide antigen COVID-19 din salivă, introduse pe piaţa Uniunii Europene cu respectarea cerinţelor de reglementare aplicabile şi să comunice Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate aceste cerinţe de reglementare, precum şi cerinţele minime de performanţă necesar a fi îndeplinite”.

Foto: © LCVA | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


11 comments
  1. Nu riscați viețile elevilor și profesorilor. Acolo unde este necesar sa se treacă in online, iar concursul pentru directori amânat

  2. Momentan am cerut ajutor extern, iar min.30 de zile in spitale nu mai intra decât gravidele și covidatii.Oare de ce?Pt.ca situația a scăpat de sub control., Peste câteva zile se vor gândi și la școală, dar atunci va fi prea târziu…

  3. Da, testele ajuta (ele nu au fost toate omologate ca nimeni nu s-a așteptat sa mai avem nevoie de ele, odată ce apare vaccinul), însă Varianta cea mai buna este ca toată lumea sa avem vaccinul facut și sa scăpăm odată de acest virus. Tarile care au vaccinare de 80, 90% sunt libere, fără măști, fără restricții, s-au întors la viata normala. Sa știți ca dacă nu am fi vaccinați de tetanos, de exemplu, spitalele ar fi pline cu cei care fac tetanos.Tetanosul e o boala teribila, schingiuitoare, care nu are tratament, decât vaccin.Dar nu facem boala, fiindcă suntem toți vaccinați. Și chiar dacă boala în natura ea exista, nu ne afectează deloc. Asa e și cu covid ul. Invigeti-va propria frica, și veți fi liberi! Ne vom întoarce la viata fără restricții de dinainte.

    1. Eu, nu vezi ca parca vorbesti cu peretii? Toti sunt traumatizati, in viziunea lor online-ul e solutia miraculoasa. Toti isterici, paranoici. Dar daca iei unul si ii faci o lista cu ce ar trebui sa respecte si sa bifeze, unul nu ar bifa. Vaccin-NU, Masca-NU, Protectie-NU, doar aghiazma. Solutia nu e online pana creste barba elevilor de gradinita. Solutia e vaccinarea si reluarea cursului vietii normale. Nicio campanie de vaccinare nu va invinge prostia si manipularea maselor. S-au incercat toate variantele: pentru omul de rand, prin vedete, prin spoturi cu biserica, cu viata la tara, cu oameni obisnuiti, prin medici, prin recomandari, prin explicatii stiintifice. Mie, asa popor de indaratnici si prosti rar mi-a fost dat sa vad. Sa ai tu medici care indeamna la antivaccinare? Pai daca un politist iesea pe Fb si indemna la bautura la volan era praf a doua zi, scos din politie si linsat mediatic. Ce Dumnezeu?? Rade Europa de noi si ne acuza ca stam in calea eradicarii pandemiei. Am ajuns tara din blocul estic cu cea mai mica rata a vaccinarii. Si lumea se vaicara ca vrea online?? Asta ne trebuie noua acum, online?? Vaccinati-va, vindecarea nu vine pe internet. Stiu ca v-ati obisnuit schimbati guverne cu Facebookul, dar au apus acele vremuri, ati vazut ce alegeri peoaste ati facut. Penele de aur nu mai zboara…

  4. Aceste teste sunt o mare prostie.
    Sunt vaccinata si bolnava confirmata cu Covid printr-un test PCR.
    Am facut mai mult de 10 teste imediat anterior si chiar in timpul convalescentei.
    Niciunul nu a fost pozitiv.
    Am fost contaminata de baiatul meu desi a facut la randul sau mai multe teste individuale, toate negative. De aici increderea si in final, contaminarea mea.
    Copilul era vaccinat, dar s-a imbolnavit de la scoala de la un coleg “racit” dar la randul sau cu test salivar negativ!
    Daca ar fi sa ma bazez pe aceste teste l-as trimite la scoala in baza acestor teste negative si l-as declara racit ca toti ceilalti.
    Ca acest ministru nu intelege nu ma mira. E deja un rebut pentru mine, iar de maine sper sa fie un simplu interimar.
    El se leagana dupa cum bate vantul si canta dupa cum e comanda.
    Sunt pentru vaccinare , sunt pentru testare, dar am adus argumente ca niciuna dintre acestea nu ne-a ferit de boala.
    Mai mult , aceste teste pe care le tot prezinta autoritatile sunt chiar toxice prin confuzia pe care o induc in randul copiilor.

  5. Domnul Câțu confundă probabil un proces tehnic, care trebuie sa respecte anumite proceduri, cu pupatul in dos pe care il primeste prompt de tot de la ”echipa cațtigătoare”, cât timp este la împarțirea banilor și a posturilor!
    Mega-afacerea acestor teste care nu sunt omologate la nivel de UE va umple probabil buzunare si va avea efectul apei sfințite asupra piciorului de lemn: atat timp cat nu se fac in conditii standard de personal calificat, orice rezultat e discutabil si interpretabil, iar pentru validare vor fi necesare testarile autorizate, rapide sau PCR!

  6. S-a gândit cineva că acestor teste de salivă le scade acurateţea dacă nu sunt făcute dimineaţa, pe nemâncate-nebaute?

    1. Cel mai probabil nu. Sunt prea ocupati sa cumpere cele 70 de milioane de teste (3 mil de elevi x 2 teste/sapt x 11 sapt de scoala), in conditiile in care ministrul tampeanu se declara trist ca parintii nu vor nici teste de saliva. E graba mare, sunt constienti ca nu mai au mult
      timp pana se schimba guvernul si se ocupa de lucrurile cu adevarat importante (pt ei), in nici un caz de sanatatea copiilor sau profesorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Noile grile de salarii, trimise de Ministerul Educației în școli, pe fiecare gradație de vechime, funcție și grade didactice. Instituția arată exemple majorări ce ar urma să fie aplicate după ordonanța de urgență aprobată forțat de Guvern, fără acceptul celor aflați în grevă generală

Ministerul Educației a trimis școlilor noile grile de salarii, după funcție, vechime, grad didactic pentru luna iunie 2023, comparativ cu luna mai 2023, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Ieri,…
Vezi articolul

Mesaj ferm al liderilor sindicali: Greva va fi reluată în septembrie, la începutul noului an școlar, dacă prevederile din ordonanța de luni nu se vor regăsi până atunci în proiectul legii salarizării / Ei spun că nu există termen limită pentru negocierile pe contractul colectiv de muncă

Dacă proiectul de lege a salarizării nu va conține, până la începutul viitorului an școlar, prevederile din ordonanța de urgență adoptată luni de guvern, greva “se reia la începutul anului…
Vezi articolul