Teste standardizate inițiale de evaluare a pierderilor de învățare, centre de vaccinare în școli, remediale pentru toți doritorii și clarificarea din timp a condițiilor de desfășurare a școlii – cerințele Consiliului elevilor pentru începutul noului an școlar

5.113 vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Consiliul Național al Elevilor (CNE) și-a prezentat, vineri, cerințele pentru începerea noului an școlar, inclusiv desfășurarea de testări standardizate inițiale pentru a evalua pierderile de învățare, dotarea școlilor cu aparatura necesară, în caz că va fi nevoie din nou de predare online, extinderea programelor remediale. Organizația spune că a elaborat aceste solicitări în urma unei consultări la care au participat peste 11.000 de respondenți, care au apreciat, în majoritatea lor, că școala online nu a fost la fel de calitativă ca cea în format fizic și că ar fi utile ore suplimentare de recuperare a materiei, posibilitate rar promovată în școală.

Potrivit CNE, dintre participanții la consultarea pe tema pierderilor educaționale resimțite în pandemie:

  • 74,5% dintre elevi consideră că școala online nu a fost la fel de calitativă ca cea față în față.
  • 82,9% dintre elevi consideră că nu au putut asimila materia în aceeași măsură precum dacă ar fi fost la școală fizic. 
  • 70,9% dintre respondenți au declarat că orele suplimentare de recuperare a materiei ar fi utile în parcursul lor educațional, deși această posibilitate este rar promovată în spațiul școlar, sub forma cursurilor remediale.

În urma consultării, solicitările CNE pentru începerea noului an sunt:

  • organizarea de testări inițiale standardizate la nivel național, pentru toate clasele, în primele săptămâni ale anului școlar 2021-2022, pentru a evalua în mod obiectiv lipsurile acumulate în timpul școlii online; 
  • extinderea programului de ore remediale, astfel încât să aibă acces la acest tip de cursuri orice elev care dorește, nu doar cei aflați în diverse situații de risc;
  • reglementarea scenariilor de funcționare a unităților de învățământ, prin ordin comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății, până la sfârșitul lunii august, astfel încât școlile să aibă răstimpul necesar în vederea pregătirii începutului noului an școlar;
  • dotarea școlilor cu materiale sanitare suficiente, cu teste rapide antigen de detectare a COVID-19, dar și înființarea centrelor de vaccinare în unitățile de învățământ;
  • dotarea școlilor cu dispozitive digitale necesare școlii online, mai ales în contextul posibilității reluării scenariului hibrid.
Comunicatul CNE, integral:

Un nou val de incertitudine (?) Noul an școlar din perspectiva elevilor 

În urmă cu câteva zile, Consiliul Național al Elevilor, unica structură de reprezentare a elevilor din România, a lansat o consultare referitoare la pierderile pe plan educațional resimțite după pandemie, la care au participat peste 11.000 de respondenți. În urma centralizării rezultatelor, reprezentanții elevilor au redactat un raport cu propuneri și recomandări, pe care îl vor folosi în dialogul cu Ministerul Educației. 

Conform rezultatelor consultării, se poate constata faptul că aproape trei sferturi (74,5%) dintre elevi consideră că școala online nu a fost la fel de calitativă ca cea față în față, iar 82,9% dintre elevi consideră că nu au putut asimila materia în aceeași măsură precum dacă ar fi fost la școală fizic. De asemenea, peste două treimi (70,9%) dintre respondenți au declarat că orele suplimentare de recuperare a materiei ar fi utile în parcursul lor educațional, deși această posibilitate este rar promovată în spațiul școlar, sub forma cursurilor remediale. 

În acest sens, având în vedere rezultatele consultării, Consiliul Național al Elevilor a formulat o serie de propuneri și recomandări, dintre care amintim: 

  • organizarea de testări inițiale standardizate la nivel național, pentru toate clasele, în primele săptămâni ale anului școlar 2021-2022, pentru a evalua în mod obiectiv lipsurile acumulate în timpul școlii online la materiile de examen/de profil. Respectivele evaluări ar trebui corectate de profesorii de la clasă, care, în baza rezultatelor, să sprijine elevii în participarea la orele remediale, dar și să aplice strategii individuale de recuperare a materiei; 
  • extinderea programului de ore remediale, astfel încât să aibă acces la acest tip de cursuri orice elev care dorește, nu doar cei aflați în diverse situații de risc. Astfel, este necesar ca profesorul să comunice deschis cu elevul, să dezvolte un mecanism eficient de feedback și să observe ce conținuturi nu au fost acoperite în ultimii doi ani școlari, pentru a ști pe ce paliere este necesară o livrare specifică a informației;
  • reglementarea scenariilor de funcționare a unităților de învățământ, prin ordin comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății, până la sfârșitul lunii august, astfel încât școlile să aibă răstimpul necesar în vederea pregătirii începutului noului an școlar. Astfel, este necesară respectarea scenariilor de la nivel local, în așa fel încât fiecare școală să poată decidă scenariul după care funcționează (fizic/online), în baza principiului descentralizării, fără să depindă de aprobarea altor entități (ISJ, CJSU, DSP etc.);
  • dotarea școlilor cu materiale sanitare suficiente, cu teste rapide antigen de detectare a COVID-19, dar și înființarea centrelor de vaccinare în unitățile de învățământ;
  • dotarea școlilor cu dispozitive digitale necesare școlii online, mai ales în contextul posibilității reluării scenariului hibrid, în care o parte dintre elevi sunt în clasă, iar o parte sunt în mediul online. În acest sens, autoritățile au obligația de a asigura un învățământ echitabil și calitativ indiferent de modalitatea de învățare, însă fără ca elevii să simtă diferențe majore sau să fie discriminați în vreun fel.

Raportul integral poate fi consultat accesând următorul link: https://bit.ly/3iZn7dG.
 

„Peste trei săptămâni ne reîntoarcem la școală, după doi ani școlari pandemici. Totuși, până acum, nimeni nu s-a întrebat care au fost pierderile educaționale ale învățământului online, cum resimt elevii schimbările vertiginoase din jur, care au fost clivajele generate de pandemie. Noi am făcut-o. De aceea, credem că propunerile și recomandările noastre sunt cu atât mai valoroase cu cât sunt fundamentate pe opinia a mii de elevi din România. Solicităm autorităților să ia în considerare părerea elevilor și să comunice o decizie asumată în cel mai scurt timp”, a declarat Silviu Morcan, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Foto: 172177848 © Oksun70Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


5 comments
  1. Am constatst ca acest Consiliu al elevilor e un fel de Ghiță contra la toate. Daca se dau teste initiale ei zic nuuuu…daca nu se dau ei zic de ceee? Si tot așa. Am urmărit ce tot aberează in ultimul an. Cred că li se dă prea multă importanță. Culmea e că opiniile profesorilor nu sunt cerute, centralizate, mediatizate si luate in calcul de guvernanți. Dar toată ziua auzim de Asociații de părinți nemulțumiți și ingrijorați și de acest Consiliu al elevilor mereu pe contră.

  2. Dragi așa autointitulați experți în educație, cred că ar fi bine să gândiți ceea ce spuneți. Azi un astfel de individ susținea că ar fi bine ca un semestru să se predea fizică și chimie iar în semestrul următor să se predea biologie, pentru a se face loc unor materii nou inventate. Poate individul doarme pe saci de bani și se tratează în străinătate. Dacă nici biologia nu este importantă atunci care materie este? Ăia care vă credeți experți poate mai deschideți câte un manual de biologie că să vedeți ce lucruri importante învață copii la orele de biologie. Când eram elev nu cred că ne permiteam să le spunem profesorilor ce și cum să facă. Aveam un singur scop acela de a învăța. Culmea aveam ore și sâmbăta. În ziua de azi părinții și elevii cerșesc note. RUȘINE!

  3. Ore remediale sunt de mult timp….ptr cei care doreau,dinainte de pandemie.Va spune cineva care a facut la greu ore in plus ptr cei care doreau si…ce sa vezi,doreau foarte putini.Chiar sunt parinti care se plang ca sunt stresati de ore in plus.Sunt stresati de teme,sunt stresati de ore in plus,sunt stresati de ore on-line,sunt stresati din nastere,unii din ei.Vor totul,nefacand nimic,repet,unii,insa sunt cam multi.Profesorii nu trec prin aceeasi pandemie,nu pot fi si ei stresati?? Nimeni,niviodata un cuvant …unul ,o vorba buna ptr cei care au facut si fac eforturi ptr a merge bine un sistem pe care multi il vor la pamant.In fata clasei e un profesor ,elevi pot fi pana la 40 …asa au hotarat guvernantii.De asta vad ca nu se plange nimeni.Cat de corect ,de eficient poate fi actul educational cu 35-40 elevi intr o clasa???Daca ar fi un parteneriat corect elevi-parinti -profesori-minister unde fiecare e foarte important,daca s-ar promova respectul fata de cei care pregatesc viitorul natiunii ,lasand la o parte mereu cateva cazuri negative fluturate ca stindard victorios al celor care fac din ponegrirea tuturor, ptr cateva cazuri care chiar daca sunt adevarate,nu sunt o trasatura definitorie a unui sistem atat de ametit,umilit,neglijat,abandonat in atatia ani,daca s-ar promova respectul ptr toti din aceasta ecuatie ,am iesi toti victoriosi si impreuna in acelasi tel,copii bine pregatiti ptr viata si care ar ramane aici majoritatea,nu numai o parte din ei.Nimeni nu stie secretul rezistentei unui sistem de invatamant trecut prin atatea incercari in ultimii 30 de ani???Sunt eforturile unor profesori,nu spun toti,care isi fac datoria peste cat li se cere.Aurul acestei natii sunt OAMENII EI,dincolo de toate acele resurse atat de vânate .Romanii,cu,, obraznicia ,,lor de a rezista,chiar in conditii grele si a duce mai departe prin cei mai tineri ,viitorul acestei natiuni.Multumesc romani,multumesc Romania,oriunde te-ai afla.Sunteti eroii zilelor de azi,fiecare luptand sa supravietuiasca,sa isi creasca frumos copiii,educati atat cat pot sa le mai ofere,sa munceasca cat pot de mult ptr familie,ptr ziua de maine,ptr a se roti tot ce trebuie la locul de munca si …ptr atat de alte multe lucruri care tin Romania pe linia de plutire.

    1. pana anul asta nici n-am stiut ca exista ore remediale, nici nu auzisem conceptul. Poate ca de-asta doreau foarte putini, ptr ca nu stiau ca exista.

  4. Poate hotarasc elevii si sa scriu in condica din nou subiectul. Testele initiale s-au scos. Sunt optionale, mai ales daca iti cunosti clasa. Imaginati-va ce pierdere imensa de timp era inainte sa corectez 25 de clase, sa intocmesc baremul, analiza, raportari in loc sa ma ocup sa fac recapitulare sau sa caut elemente atractive de reamintire a materiei. Cam mult se cauta in coarne Mariei Sale ELEVUL. Sa-l trimiteti atunci sa predea in locul noatru. Vad ca stie mai bine decat toate persoanele abilitate ce trebuie sa faca un profesor. Ce mentori, ce profesori universitari, ce gradati? Elevul e peste ei, stie tot. Daca tara asta va continua sa asculte toate tampeniile unor minti inca nedezvoltate si ale unor pu..tzoi de 15 ani, ne vom duce de rapa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Finanțelor anunță o majorare salarială de 4,6 miliarde de lei pentru profesori și vorbește despre un „mecanism de ajustare și de indexare sau majorare a salariilor profesorilor“ care ar urma „să se convină“ în zilele următoare / Bugetul pentru 2024 va fi aprobat de Parlament pe 22 decembrie – deputat

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a anunţat, luni, că a discutat cu deputaţii liberali liniile mari ale bugetului de stat pe 2024, menţionând că sunt cuprinse şi cheltuielile cu majorarea pensiilor,…
Vezi articolul

Comitetul care a luat decizia de închidere a şcolilor în martie 2020 era format în majoritate din militari, nu medici, spune ministrul Sănătății: M-am opus vehement închiderii şcolilor în martie 2020, când la un număr foarte mic de cazuri s-a luat decizia închiderii acestora pentru o lungă perioadă

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri că nu a fost de acord cu decizia de închidere a şcolilor în martie 2020, când în România erau foarte puţine cazuri de…
Vezi articolul

ANALIZĂ Unul din trei elevi care a dat Evaluarea Națională în 2018 a avut medii mai mici cu peste 3 puncte la examen, față de media de la clasă. Mediul economic propune schimbarea notării

Comparația dintre media obținută de elevii de clasa a VIII-a la examenul de Evaluare Națională din 2018 și media pe care au avut-o la clasă în gimnaziu arată că notarea…
Vezi articolul

Luni nu merg la școală copiii din cele 6.600 de clase în care sunt cazuri de infectare, anunță ministrul Educației: Toți ceilalți, inclusiv cei din cele 201 de localități în care rata a depășit 6 la mie, merg la școală luni / Regula este, la o școala cu 10 clase, de exemplu, în momentul în care 5 clase au intrat în online, întreaga școală va intra în online pentru o perioadă de 14 zile

“Toți ceilalți, inclusiv cei din cele 201 de localități în care rata a depășit 6 la mie, merg la școală luni”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu la B1TV. Decizia vine…
Vezi articolul