Teste antigen folosite în școli vor fi redirecționate către spitale, în funcție de unde e nevoie mai multă – Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății. În școli s-au utilizat doar 29.000 de teste din 1,38 de milioane puse la dispoziție

4.329 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
O parte din testele antigen destinate inițial pentru utilizarea în școli vor fi redirecționate către spitale, „în funcție de unde se folosesc mai mult și e nevoie mai multă de ele”, a declarat luni dimineață Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății. Motivul redirecționării este faptul că aceste teste stau în depozite de săptămâni fiindcă personalul din școli nu le-a utilizat, doar 29.000 fiind efectuate din cele peste un milion distribuite unităților de învățământ.

„Ele sunt acolo, sunt disponibile, sunt teste care presupun o recoltare ca pentru un exudat nazo-faringian, ceea ce nu este traumatizant. Copiilor li se făceau înainte, la admiterea în școală, o grămadă de teste faringiene, nazo-faringiene pentru diferite motive. Este un astfel de test nazo-faringian, care se recoltează și care din punct de vedere științific, deocamdată, este recunoscut peste tot”, a declarat Andreea Moldovan.

Amintim că duminică, într-o conferință de presă, secretarul de stat de la Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan, a spus că numărul de teste folosite până în prezent în școli este de 26-27.000, ceea ce „nu este neglijabil”. În privința testelor pe bază de salivă, atât ministrul Vlad Voiculescu cât și Moldovan au spus pe rând că „nu reprezintă un filtru atât e bun” și că „nu sunt suficient de bune”.

Voiculescu a mai spus că Ministerul Sănătăţii nu are bază legală pentru achiziţionarea de teste rapide pe bază de salivă în vederea testării no-invazive pentru COVID în unităţile de învăţământ sau în alte instituţii care nu sunt în subordinea ministerului, aşa cum solicită ministrul Educaţiei. 

În aceste condiții, Cîmpeanu a anunțat că va propune să se renunțe la criteriul testării elevilor în școli atunci când se va stabili în ce condiții se redeschide învățământul față în față.

„Dacă Ministerul Sănătății care, repet, are deplină competență să se pronunțe, spune că (testele) sunt neconcludente, atunci noi la Ministerul Educației luăm act de acest lucru și eliminăm această condiție, care este strict o condiție sanitară, nu ține de educație. Pentru educație este important să reluăm activitate în școli cu prezență fizică”, a declarat Sorin Cîmpeanu duminică seara.

Pe 7 februarie, secretarul de stat din cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat, a decis repartiția a peste 1,38 milioane de teste rapide, antigen, să fie transferate de la spitale, de la Unități de Primiri Urgențe și de la direcțiile de ambulanță sau de la alte unități sanitare, către Direcțiile de Sănătate Publică județene și mai departe pentru unitățile școlare.

Foto: © FedecandoniphotoDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Vom propune deschiderea școlilor pentru toți elevii, cu prezență fizică, fără condiția de testare, anunță Sorin Cîmpeanu, contră la declarațiile lui Vlad Voiculescu și ale secretarului de stat Andreea Moldovan de la Sănătate
Voiculescu și Moldovan îi răspund lui Cîmpeanu: Ministerul Sănătății nu are bază legală să cumpere teste rapide pe bază de salivă pentru testarea elevilor
Reluarea cursurilor cu prezență fizică pentru toate școlile, fără scenarii diferențiate, posibilă doar cu teste rapide non-invazive și alte trei condiții îndeplinite, susține Cîmpeanu. Apel public către Vlad Voiculescu să facă el licitația pentru aceste teste, după ce îi pasase responsabilitatea


2 comments
  1. Pai de ce? Eu, ca profesor, m-as simti mult mai in siguranta daca la 2 saptamani am fi testati. De ce zac im sertare? Nu le-a adus nimeni in scoli, nu ne-s testat nimeni. Le-au achizitionat doar ca sa faca niste contracte cuiva, nu le-au administrat si acum spun ca nu s-au facut in scoli? De ce nu s-au facut? Cine i-a impiedicat????

    1. Este că și cu banii aia pe care conducerea face orice sa ii salveze,chiar taie din salarii și apoi îi trimite înapoi spunând că nu are ce face cu atâția bani dar de fapt banii aceia ii împart între ei redirectionandu-i spre diverse.E o întreagă inginerie.Asa s-a dat ordin de la partid.Eu când am întrebat dacă pot fi testată pentru covid mi s-a spus să mă duc să îmi plătesc testul și de fapt școala era obligată să deconteze testul covid.Totul pentru bani.Oamenii sunt doar un paravan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Au încercat un șantaj emoțional sau de altă natură, au încercat să îndrepte părinții și elevii împotriva noastră“, spune Marius Nistor, de la FSE Spiru Haret, despre cum a fost la Guvern, cu premierul Ciucă: Nu este normal așa ceva, dacă ne dorim să trăim într-o societate normală, democratică

Prim-ministrul Nicolae Ciucă și autoritățile guvernamentale „au încercat un oarecare șantaj emoțional sau de altă natură, au încercat să îndrepte părinții și elevii împotriva noastră“, a declarat la B1TV Marius…
Vezi articolul