Elevii de clasa a VIII-a, care se pregătesc pentru Evaluarea Națională 2022, vor beneficia de testări digitale, în platforma Digitaliada, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. De asemenea, sunt disponibile 3.500 de lecții, teste și exerciții pentru diferite discipline și integrarea unei noi materii prin dezvoltarea ghidurilor de predare cu ajutorul resurselor digitale la limba și literatura română pentru ciclul gimnazial.
- Conform comunicatului, principalul obiectiv al programului constă în găsirea celor mai practice metode, care să ajute atât profesorii, cât și elevii în adaptarea unui mod de predare și învățare mai facil, cu ajutorul celor mai bune resurse digitale.
Utilizatorii vor avea de acces gratuit la module dedicate pentru teste, teme, videoconferințe și rapoarte de activitate, după cum se arată în comunicat. Astfel, platforma include acum o actualizare prin care toți profesorii înregistrați își vor putea crea și gestiona propriul portofoliu de lecții virtuale pentru clasele lor și noi aplicații digitale integrate, inclusiv tool-uri colaborative pentru ca elevii să poată lucra la proiecte în echipă.
În legătură cu pregătirea pentru Evaluarea Națională, Laura Erculescu, profesoară de matematică și colaboratoare la dezvoltarea noii secțiuni din platformă, a declarat următoarele: „Conținutul programelor la matematică și limba română vor fi grupate în secțiuni dedicate, cu teste realizate după modelele din anul școlar 2020-2021”.
Aceasta a mai subliniat noutatea referitoare la faptul că ”elevii vor fi redirecționați automat către lecțiile pe care ar trebui să le revizuiască, în cazul în care nu rezolvă corect anumite întrebări. Astfel, ei vor avea parte atât de un feedback rapid, cât și de posibilitatea de a-și consolida cunoștințele”.
Pe lângă platforma de învățare, hubul de resurse Digitaliada.ro pune la dispoziție 12 noi ghiduri de predare prin metode digitale, pentru matematică, TIC și limba română dezvoltate pentru clasele V-VIII. Aplicate pe materia primului semestru, ele includ și 200 de teste noi și fac parte din cele peste 2.000 de resurse educaționale pentru clasele I-VIII disponibile.
Ghidul Școlii Digitale conține recomandări bazate pe experiența acumulată în cadrul programului Digitaliada în perioada 2016-2021, Ghidul de utilizare a Tablei interactive care conține îndrumări pentru profesori privind utilizarea tablei interactive în școală și 12 ghiduri pentru predarea disciplinelor Limba și literatura română, Matematică și Informatică și TIC cu ajutorul metodelor digitale la clasele de gimnaziu.
Cele 12 ghiduri sunt dezvoltate de profesorii din școlile Digitaliada sub coordonarea expertului educațional Digitaliada, iar cele pentru disciplinele Matematică și Informatică și TIC au și versiuni traduse în limba maghiară.
- Ghid de predare Limba și literatura română cu ajutorul metodelor digitale, clasa a V-a, semestrul I
- Ghid de predare Limba și literatura română cu ajutorul metodelor digitale, clasa a VI-a, semestrul I
- Ghidul de predare Limba și literatura română cu ajutorul metodelor digitale, clasa a VII-a, semestrul I
- Ghid de predare Limba și literatura română cu ajutorul metodelor digitale, clasa a VIII-a, semestrul I
- Ghidul Școlii Digitale
- Ghid de predare a informaticii și tehnologiei informaticii cu ajutorul metodelor digitale, clasa a V-a, semestrul I
- Ghid de predare a informaticii și tehnologiei informaticii cu ajutorul metodelor digitale, clasa a VI-a, semestrul I
- Ghid de predare a informaticii și tehnologiei informaticii cu ajutorul metodelor digitale, clasa a VII-a, semestrul I
- Ghid de predare a informaticii și tehnologiei informaticii cu ajutorul metodelor digitale, clasa a VIII-a, semestrul I
- Ghid de utilizare – Tablă Interactivă
- Ghid de predare a matematicii cu ajutorul metodelor digitale, clasa a V-a, semestrul I
- Ghid de predare a matematicii cu ajutorul metodelor digitale, clasa a VIII-a, semestrul I
Peste 800 de școli (elevi, profesori și părinți) sunt înrolate și utilizează Platforma Digitaliada care pune la dispoziție în mod gratuit toate facilitățile necesare pentru învățarea online, dar și resurse complementare pentru activitatea din clasă.
__________
Despre Fundația Orange
Din anul 2012, Fundaţia Orange a investit peste 6 milioane de euro în cadrul programelor sale ce susțin dezvoltarea comunităților vulnerabile și integrarea persoanelor defavorizate, prin promovarea și implementarea tehnologiei și a metodelor digitale în proiecte de educație, cultură și incluziune socială.