Testarea la Matematică şi Ştiinţe ale naturii, organizată astăzi în cadrul Evaluării Naționale de la clasa a VI-a

6.825 de vizualizări
Foto: Freepik.com
Elevii de clasa a VI-a susțin astăzi, 13 mai 2021, testarea la Matematică şi Ştiinţe ale naturii. Proba face parte din Evaluarea Națională de la finalul clasei a VI-a, care are ca obiectiv să verifice dacă curriculumul și-a atins obiectivele, are rolul de a le da copiilor și părinților o primă idee asupra liceelor sau școlilor profesionale pentru care s-ar putea pregăti, dar verifică și nivelul pierderilor generate de peste un an de pandemie.

Testarea la Matematică și Științe ale naturii durează 60 de minute și, potrivit legii educației, este una transdisciplinară, pe modelul testărilor internaționale standardizate. Evaluarea Națională de la clasa a VI-a se susține după ce anul trecut a fost pentru prima dată anulată, din cauza crizei pandemice.

Subiectele date azi la Matematică și științele naturii la Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a

Rezultatele copiilor la evaluarea de la clasa a VI-a nu vor fi trecute în catalog, nici nu vor fi făcute publice, ci vor fi comunicate fiecărui părinte în parte de către profesorul diriginte. Evaluarea de anul acesta va servi un rol important pentru a înțelege care este nivelul pierderilor generate de peste un an de pandemie în care școala online a alternat cu cea în format fizic.

Calendar Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a 2021
  • 12 mai 2021: Limbă şi comunicare
  • 13 mai 2021: Matematică şi Ştiinţe ale naturii
Citește și: 
Subiectele de la Limbă și comunicare de la Evaluarea Națională la clasa a VI-a au fost publicate
La ce folosesc Evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a și de ce nu sunt folosite de profesori, școli și minister, potrivit lui Mircea Miclea, cel care le-a introdus în Legea Educației
Evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a 2021 se vor susține cu prezență fizică, în luna mai, la fel ca pretestările PISA / Sorin Cîmpeanu: Am obținut participarea cu prezență fizică, indiferent de clasă și rata de incidență, pentru toți elevii care fac cursuri remediale
Mircea Miclea: 3 urgențe pentru bugetul educației pe 2021 și obligatoriu trebuie susținute evaluările la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. “Minciuna generalizată o vom plăti toți”
Evaluările la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor putea fi susținute digital în 2023-2024 – a anunțat subsecretarul de stat din Ministerul Educației Jean Badea: În câțiva ani să transferăm toate examenele în zona digitală
Sica Șerban, profesoară la sat: Lecția mea din ultimul an a fost să profit de fiecare moment când sunt cu ei față în față, la clasă / Ar trebui făcute evaluări naționale la toate clasele, la finalul școlii online
2020 OFICIAL Evaluările Naționale pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a sunt anulate, din cauza pandemiei
Evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a “au fost făcute de nespecialiști în evaluare educațională”. Nu ai nevoie de inspectorate să-ți facă propuneri de îmbunătățire a performanțelor elevilor – analiza cercetătorului Dacian Dolean
Analfabetismul funcțional la clasa a II-a este de peste 40%. Rezultatele Evaluării Naționale 2019 despre care nicio autoritate nu vorbește
“Șocant!” Așa califică Mircea Miclea rezultatele testelor PISA 2018: Am știut de acum 7 ani că așa vor fi, uitându-ne la performanța elevilor de clasa a II-a de la acel moment
Evaluări sabotate de Ministerul Educației. Expertul în testare Dragoș Iliescu, analiză dură a rapoartelor de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a 2018
Analiza primelor evaluări aplicate național: Rezultate șocante la evaluarea elevilor din clasele a II-a, a IV-a si a VI-a. Elevii nu învață să aplice și să analizeze cunoștințele din școală – Mircea Miclea

2 comments
  1. Chiar bătaie de joc.Ce interese sunt? Cine a făcut subiectele?La biologie,de exemplu nimic de ce au pregătit copiii.Jalnic.Demoralizați copiii!Rușine!!!Sper sa se publice comentariul!

  2. O bătaie de joc. Ce matematica mai stiu elevii după ce din dispoziția ministrului educatiei au fost ținuți în vacanta forțată 4.5 săptămâni?
    Si acum le da evaluare naționala ca să dea vina pe profesori și pe scoala online.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul educației anunță că a fost în vizită într-un centru de corectare a lucrărilor de la Evaluarea Națională și a preluat feedbackul profesorilor, fără să spună niciun cuvânt despre ce i-au spus aceștia

Ministrul educației, Ligia Deca, a fost în vizită într-un centru de corectare a lucrărilor de la Evaluarea Națională din București, după cum anunță oficialul într-o postare pe Facebook. Deca precizează…
Vezi articolul

Proiectul de hotărâre prin care elevii cu media 10 la examenele naționale din 2022 ar putea primi stimulente financiare este discutat astăzi în Guvern, după 4 luni de la afișarea rezultatelor. Noutatea este că se mai amâna cu încă o lună aprobarea listei cu elevi

Proiectul de Hotărâre de Guvern prin care elevii cu media 10 de la examenele naționale din 2022 ar putea primi stimulente financiare este discutat astăzi în Guvern. Elevii de clasa…
Vezi articolul