Testarea elevilor nu se mai face luni și joi săptămâna aceasta, ci marți și vineri din cauza întârzierii livrărilor de teste pe bază de salivă, anunță Ministerul Educației, care precizează pentru prima dată după contrele publice: Cîmpeanu și Arafat sunt „în permanentă legătură”

15.319 vizualizări
Foto: gov.ro / colaj edupedu.ro
Testarea elevilor și copiilor de grădiniță nu se mai face luni și joi, săptămâna aceasta, ci marți și vineri din cauza întârzierii livrărilor de teste pe bază de salivă, potrivit unui anunț făcut duminică seara de Ministerul Educației și de Grupul de Comunicare Strategică.

Este vorba despre o precizare publicată în jurul orei 19 de instituții. Ministerul anunță că, „în funcție de disponibilitatea testelor”, testarea „se va face de 2 ori pe săptămâna, luni și joi sau marți și vineri”.

De remarcat că în această precizare oficială este pentru prima dată când se vorbește despre o „permanentă legătură” între Sorin Cîmpeanu și Raed Arafat, cel puțin în ultima săptămână, când cei doi au fost pe poziții diferite și au comunicat mai ales prin scrisori publice sau declarații în presă, ministrul Educației spunând că nu are nicio responsabilitate în acest demers de testare, iar Raed Arafat justificându-se prin faptul că alta instituție a realizat licitația, DSU făcând doar livrarea și plățile.

„Conducerea Ministerului Educației este în permanentă legătură cu cea a Departamentului pentru Situații de Urgență pentru a găsi soluții rapide și eficiente în vederea asigurării necesarului de materiale pentru testarea preșcolarilor, elevilor și personalului din învățământ”, se arată în comunicatul Ministerului Educației.

Redăm precizarea integrală:

„Având în vedere interesul public justificat privind testarea elevilor cu teste rapide de salivă, pentru corecta informare a publicului facem următoarele precizări:

Testarea elevilor nu a fost suspendată și nu a fost luată în discuție această posibilitate.

Având în vedere că cea mai recentă tranșă din lotul de teste achiziționate a fost distribuită către unitățile de învățământ în cursul acestei zile și în această noapte, din cauza întârzierilor în livrarea materialelor, s-a decis schimbarea temporară, pentru săptămâna 13-17 decembrie, a zilelor în care se vor efectua testele, astfel încât acestea să aibă loc în zilele de marți și vineri în loc de zilele de luni și joi.

Conducerea Ministerului Educației este în permanentă legătură cu cea a Departamentului pentru Situații de Urgență pentru a găsi soluții rapide și eficiente în vederea asigurării necesarului de materiale pentru testarea preșcolarilor, elevilor și personalului din învățământ. Aceasta testare se va face de 2 ori pe săptămâna, luni și joi sau marți și vineri, in funcție de disponibilitatea testelor.

De asemenea, Ministerul Sănătății ne-a informat asupra faptului că este pregătit să acorde sprijin tehnic în privința procesului de testare a elevilor și cadrelor didactice”.

Anunțul vine în contextul în care săptămâna trecută nu au fost la dispoziția școlilor decât circa 2,8 milioane de teste, din cele 8 milioane livrate de IGSU de la începutul testării. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că două milioane de teste rapide din salivă vor fi trimise duminică noaptea spre luni la școli, după ce un participant din lotul 3 de firme ar fi fost de acord să facă livrarea mai devreme.

Informații de context

Ministerul Educației a avertizat miercuri într-o adresă trimisă Departamentului pentru Situații de Urgență că unitățile de învățământ au rămas fără teste pentru săptămâna viitoare. Joi seară, Departamentul pentru Situații de Urgență a anunțat că unii furnizori nu au respectat contractele.

Edupedu.ro a scris încă de la începutul săptămânii că cele 6,5 milioane de teste antigen rapide pe bază de salivă trimise în școli sunt suficiente doar pentru testarea din această săptămână.

În învățământ sunt 2.918.275 de elevi și copii de grădiniță, potrivit Ministerului Educației. Iar numărul total de „persoane încadrate în sistemul de învățământ preuniversitar” este de 292.872, potrivit aceleiași instituții. Împreună înseamnă 3.211.147 de persoane.

Două teste pe săptămână pentru aceste persoane înseamnă că, pentru săptămâna 6-10 decembrie, este nevoie de 6.422.294 de teste de antigeni pe bază de salivă. Asta în condițiile în care au fost achiziționate și livrate, potrivit declarațiilor publice de până la acest moment, 6,5 milioane de teste. Cantitatea este suficientă pentru doar o săptămână.

Amintim că Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate a lansat pe 14 octombrie licitația pentru cele 70 de milioane de teste de salivă destinate școlilor. În total, achiziția era estimată la 1.050.000.000 lei fără TVA, potrivit documentației oficiale publicate pe SEAP și pe site-ul ONAC. Licitația s-a făcut în procedură de urgență și a durat 15 zile, fiind o „Negociere Fără Publicare Prealabilă”.

Testele sunt cumpărate și livrate inspectoratelor școlare prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, iar apoi acestea ajung în școli prin inspectorate. 

Mai jos, firmele câștigătoare:

La Lotul 1 au câștigat 3 firme care împart între ele 9 milioane de teste în valoare totală de 80.450.000 lei, la Lotul 2 au câștigat 4 firme care vor distribui 11,1 milioane de teste de salivă în valoare totală de 113 milioane de lei și trei firme au câștigat Lotul 3, care numără în total 9,5 milioane de teste în valoare totală de 75 de milioane de lei.

Lotul 1:

  • Viggo Fashion International SRL – 5 milioane de teste de salivă
  • MEDPARK B.V. – 3 milioane de teste
  • EVA HEALTHCARE SRL – 1 milion de teste

Lotul 2:

  • DDS Diagnostic – 2,4 milioane de teste
  • Doctor Swiss – 1.5 milioane de teste
  • IossocialMedia – 4 milioane de teste
  • MCM EVA – 3.2 milioane de teste

Lotul 3

  • Self Care&CampMedica – 3 milioane de teste
  • Sinofarm&Vitrosens – 3.5 milioane de teste
  • Logaritm&Best Achizitii – 3 milioane de teste

Foto: gov.ro/colaj edupedu.ro


9 comments
  1. Îmi pare rău să spun dar ne merităm soarta! Suntem peste 230.000. Putem schimba ministrul până când face ce trebuie cu adevărat și asta lăsând doar pixurile jos. Acești indivizi fac parte din partide și au „cota” lor de contribuție la imagine și la venituri pentru partid punând în haos tot sistemul. Aceste teste și tot ce înseamnă managerierea lor se fac încălcând grav programul școlar, dar nimeni nu spune. … după care ne iau cu analfabetismul funcțional, testele PISA, promovare la examene, titularizare…etc. Conform contractului colectiv de muncă, acest tip de activitate ( tot ce ține de teste) trebuia discutat în cadrul comisiei paritare la nivel de minister dar ăștia de la sindicat parcă sunt ei Ministerul Educației. Mi s-au spus că „nu sunteți mulțumit că nu fac profesorii testele?” ceea ce ne lasă de înțeles faptul că a fost un troc între neefectuarea testărilor versus distribuirea și managerierea lor. Pentru profesori vă reamintesc că nu este definită pauza, ținem bursele profesionale, banii de liceu, naveta, …. Ore când mai facem?

  2. Profesorii si-au achizitionat singuri, din banii proprii,dispozitive necesare predarii online, s-au instruit singuri pentru folosirea platformelor, se “lupta” singuri cu copiii si mentalitatile parintilor etc. Sa-si cumpere singuri si testele! In curand isi vor aduce de acasa salariul, singuri si nesiliti de nimeni, daca vor bani in ziua de salariu.

    1. Va asteptati la altceva de la niste oameni care nu au asigurat in 2 ani de pandemie prifesorului o simpla masca? Cu doua zile inainte de primele teste trambitau prin presa ca testele sunt pentru testarea elevilorsi intregului personal. Care personal? Sa iasa Campeanu si sa enumere membrii personalului care au primit teste. Minte de ingheata apele.

  3. O mare spalare de bani! In ce scop se mai face testarea de vineri, cand tocmai soseste weekend-ul? Doar ca sa justifice achizitionarea unui nr mare de teste?!

  4. Ar trebui precizat și faptul că testele “nu ajung” în scoli. De fapt, profesorii /directorii sunt nevoiți să se deplaseze, cu mașina personală, pe timpul și banii lor, pentru a aduce aceste teste în scoli. Și nu vorbim despre o deplasare de câteva minute, ci 60 km dus – întors. După care, la școală, asamblează cuminți testele.. Poate acest duo formidabil, Câmpeanu – Arafat ne explică și nouă de unde și de ce aceasta bătaie de joc perpetuă la adresa profesorilor.

    1. Poate sindicatele se tin de cuvant de data asta si vom declansa greva, am ajuns niste sclavi pe plantatie. Noua ni se pun in carca tot felul de lucruri iar cei din afara sistemului ne ia peste picior de fiecare data.

  5. Au spus ca tot personalul si cand colo se testeaza doar elevii. Pe noi de ce nu ne testeaza?Bine ca testeaza idiotii antivaccin din bani publici. M-am saturat de tara asta a nedreptatilor si lucrurilor cu susul in jos. Tot mapamondul asta pledeaza si lupta pentru vaccinare, noi ii testam gratuit din banii de medicamente si spitale pe cretinii ce ne ocupa spitalele. Iar noua, peofesorilor, nu ne-au dat o masca, un test. In schimb, ne-au conditionat munca in scoala de vaccinare. Tara lui Peste Prajit.

  6. M-am saturat de astia doi. Norocul nostru ca sunt în permanenta legătura. Sa între în comuniune și dl rafila.
    Cadrele didactice de ce nu se testeaza?
    Salariații de ce nu se testează?
    Totul e politica mizera! Mizați pe copii pentru ca acolo un posibil protest se transforma într-o nota “buna”.

    1. Ce fel de teste sunt astea? Sunt curios și cât amar de bani dați pe ele sau cel puțin pe hârtie și restul in buzunarul unora…ba odată lipsește una ,ba alta data lipsește alta….cum faci test fara pipetă vreau să știu și eu? Șiiiii când Dr Rafila a făcut acel filmuleț cu procedura testării….eu știu că a menționat și de mănuși….doar nu credeți că părintele cumpără mănuși sa fie steril…la cât îs de sterile și aceste teste …..dar totuși …se duc banii ….mai bn pe acei bani ați ajuta copii care nu au posibilitatea de a studia…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Administrația prezidențială: Președintele Klaus Iohannis și-a exprimat întreaga disponibilitate de a garanta, în calitate de mediator între reprezentanții sindicatelor și Guvernul României, încheierea unui acord politic în vederea rezolvării revendicărilor salariale

Președintele Klaus Iohannis și-a exprimat întreaga disponibilitate de a garanta, în calitate de mediator între reprezentanții sindicatelor și Guvernul României, încheierea unui acord politic în vederea rezolvării revendicărilor salariale și…
Vezi articolul

Webinare pentru directorii de colegii, licee, licee tehnologice, școli profesionale, care vor să depună proiecte în apelul pentru dotarea cu laboratoare inteligente de 60.000 de euro

Ministerul Educaţiei organizează două webinare cu scop informativ, vineri, 20.01.2023, începând cu ora 10:00, pentru directorii de colegii, licee, licee tehnologice, şcoli profesionale, palate și cluburile copiilor care vor să…
Vezi articolul