Termenul până la care școlile se pot înscrie în programul de școli-pilot, pentru anul școlar următor, prelungit cu 9 zile de Ministerul Educației – document

709 vizualizări
Calendar oficial mobilitate
Foto: OECD
Ministerul Educației a trimis o notă școlilor pentru eventuala înscriere a acestora în programul național de școli-pilot, conform documentului consultat de Edupedu.ro., publicat de minister. Instituția prelungește cu 9 zile termenul dat inițial pentru această opțiune, invocând aglomerația din școli în această perioadă creată de suprapunerea cu examenele naționale.

Astfel, noile termene pentru depunerea documentelor necesare sunt:

  • intenția de înscriere în reteaua de unități-pilot se face prin completarea formularului sandard, conform Anexei 1, transmis de către reprezentantul legal al unității de învățământ către inspectoratul școlar pe raza căruia își desfășoară activitatea, împreună cu documentele aferente, până cel târziu la data de 12 iulie 2023.
  • inspectoratul școlar va centraliza formularele standard și documentele necesare prevăzute în Anexa 1, pe care le primesc de la unitățile de învățământ care doresc înscrierea în rețeaua de unităti-pilot, și le va transmite Ministerului Educației împreună cu lista unităților de învățământ din judet/municipiul București care solicită dobândirea statutului de unitate-pilot, conform Anexei 2, până cel târziu la data de 14 iulie 2023.

Poate aplica pentru a deveni școală-pilot orice unitate de învățământ autorizată sau acreditată, publică sau particulară, de nivel preșcolar, primar, gimnazial, liceal teoretic sau tehnologic, postliceal sau unități din învățământul profesional și tehnic.

Selecția școlilor-pilot se face de către Ministerul Educației, printr-o comisie care sprijină dezvoltarea proiectului de școală-pilot și propune aprobarea acestuia prin ordin de ministru, inclusiv derogarea de la norme existente, în limita legii.

Criterii de selecție a școlilor-pilot:

  • Solicitantul are un plan clar și fezabil de pilotare a unui program complex de inovare educațională sau de experimentare a unor măsuri individuale, specifice, pentru a testa abordări noi, inovative, de predare-învățare-evaluare, de eficientizare a costurilor, de digitalizare sau de colaborare cu comunitatea locală.
  • Durata pilotării este clar definită și permite evaluarea rezultatelor și estimarea impactului (e.g.: pe cohortă, pe an școlar, pe ciclu de învățare etc.).
  • Obiectivele sunt clar definite, realiste și vizează un aspect relevant al procesului de predare-învățare-evaluare.
  • Rezultatele vizate sunt descrise în mod concret, sunt măsurabile și sunt coerente cu politicile, obiectivele și strategiile naționale în domeniu; prioritate au proiectele care pilotează măsuri propuse în programul România Educată.
  • Metodologia de implementare a pilotării este definită și realistă, iar școala are, sau poate agrega printr-un parteneriat la nivel de comunitate, competențele și resursele necesare pentru a duce la bun sfârșit pilotarea.
  • Resursele necesare pentru implementarea pilotării, inclusiv financiare, sunt definite, detaliate și disponibile.
  • Soluțiile propuse prin pilotare sunt inovative la nivelul sistemului național de învățământ sau reprezintă transferuri de practici relevante inter-regiuni sau inter-sectoare. Modelele sau practicile dezvoltate în proiectul-pilot sau de experimentate pot fi utilizate la nivel național.
  • Există un plan de diseminare a procesului de pilotare la nivelul localității și a județului, cu sprijinul ISJ:
    • comunică deschis de la începutul pilotării despre planuri, activități și rezultate către toate grupurile-țintă;
    • asigură fluxul de informații între școli, autorități și un eventual corp de cercetători/evaluatori care sprijină pilotarea.
  • Există un plan de monitorizare și evaluare, de identificare și eliminare a barierelor, de management al riscurilor de atingere a obiectivelor pilotării și de mitigare a riscurilor de eșec la care sunt expuși elevii în raport cu sistemul public de învățământ.
  • Solicitantul implică corpul profesoral, elevii, părinții și comunitatea locală în pregătirea, implementarea, monitorizarea și scalarea proiectului-pilot, în timpul proiectului și în evaluarea rezultatelor acestuia. Modalitățile de implicare a acestora în diferite etape sunt descrise clar în proiect.
  • Solicitantul dispune de un sistem de monitorizare clar și transparent care îi permite să verifice impactul proiectului-pilot asupra rezultatelor învățarii, asupra realizării obiectivelor din profilurile de competență pentru fiecare ciclu școlar, asupra eficienței proiectului. Sistemul de monitorizare trebuie descris clar în aplicație.
  • Existența unui parteneriat cu alți actori din afara sistemului de învățământ (agenți economici, ONG-uri, autorități publice locale sau centrale), precum și intenția de a aplica pentru fonduri europene în procesul de implementare reprezintă elemente calitative ale propunerii.
  • Proiectele-pilot de rețea, realizate în comun de mai mulți furnizori de educație și/sau formare, care asigură un impact mai mare al rezultatelor-pilot și diseminarea regională, vor avea prioritate, inclusiv la finanțări ulterioare din fonduri europene sau din venituri la nivel județean, în funcție de hotărârile ulterioare.

Solicitarea se face prin completarea formularului-standard, căruia îi sunt anexate declaraţia scrisă, asumată de conducerea unităţii de învăţământ, de exprimare a disponibilităţii şi a capacităţii de aplicare a intervenţiei pilotate, inclusiv un document care să evidenţieze acordul părinţilor, dat în urma consultării consiliului/asociaţiilor reprezentative ale părinţilor din cadrul unităţii de învăţământ şi, după caz, a consultării consiliului elevilor. Persoanele desemnate ca semnatare ale cererii trebuie să aibă dreptul de a semna în numele tuturor furnizorilor de educație/formare profesională implicați în solicitare.

Detalii despre procedura de aplicație și documentele necesare, aici.

Până acum Ministerul Educației nu a făcut public niciun raport de monitorizare a mpsurilor pilotate în ultimii doi ani școlari, în școlile-pilot acceptate în acest demers.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesoara Iuliana Șerban: Acolo unde părinții eșuează, ar trebui să intervină școala, dar ne așteptăm să vină superoameni care să trăiască doar din vocație. Ei bine, nu prea există superoameni / Op Ed

Sistemul de educație este atât de complex încât este aproape imposibil de făcut o analiză cuprinzătoare a interdependențelor din interiorul lui și a lanțului cauzal generator de disfuncționalități. Voi încerca…
Vezi articolul