Elevul de 17 ani de la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din orașul Flămânzi, care a suferit arsuri pe 20% din suprafața corpului este internat la Unitatea de Arși a Spitalului de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iași. Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a preluat cercetările și a încadrat fapta la tentativă de omor, potrivit Agerpres.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a preluat ancheta în cazul elevului de 17 ani din oraşul Flămânzi care a suferit arsuri prin incendiere la şcoală, în timpul orei, fiind făcute cercetări pentru infracțiunea de tentativă de omor.
Iniţial, poliţiştii din Flămânzi s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
“În urma probatoriului administrat de către poliţişti, până în acest moment, în cauza privind un minor care a suferit arsuri la partea superioară a corpului, în timp ce se afla în incinta unei unităţi de învăţământ, din oraşul Flămânzi, s-a propus declinarea acesteia către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de omor”, potrivit Deliei Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Reamintim, elevul de 17 ani de la liceul tehnologic „Nicolae Bălcescu” din oraşul Flămânzi a ajuns la spital, miercuri, cu arsuri pe partea superioară a corpului, ca urmare a unei incendieri în timpul orelor de curs. Medicii au constatat că acesta are arsuri de gradele II şi III pe 20% din suprafaţa corporală.
Încă nu se știe exact ce s-a întâmplat în timpul orei
Incidentul s-a petrecut în ora la care ar fi trebuit să predea directoarea liceului (n.red care ulterior și-a dat demisia), însă aceasta ieșise din timpul orei, pentru a merge la seră, iar elevii erau nesupravegheați, spune directoarea interimară a liceului, profesoara Marinela Guraliuc, într-o declarație consemnată de stiri.botosani.ro.
„Nu eram în sala de clasă, venisem de la Inspectorat. Am trecut pe la dânșii, că obișnuiesc să trec după ce se sună. Pe parcursul pauzelor stau totdeauna printre copii, trec obligatoriu să văd dacă a intrat fiecare profesor la clasă. Am intrat și la clasa lor, că se sunase, am întrebat ce oră au, că erau singurei, și au zis că au cu doamna director. Doamna se îndreptase spre seră cu domnul profesor căruia se dusese să îi prezinte sera, pentru un proiect care se va derula la noi în școală. Le-am zis să stea liniștiți, că vine doamna profesoară și m-am deplasat la mine în birou”, a povestit Marinela Guraliuc.
Apoi, când directoarea s-a întors în clasă a chemat-o pe Marinela Guraliuc pentru a-i arăta ce s-a întâmplat, povestește acesta din urmă: „Avea urmele de arsuri, era pielea jupită și s-a dus la baie să se răcorească, îi era și sete. Eram speriați și noi, că eu sunt mamă și știu ce înseamnă,” a adăugat directoarea interimară a liceului. Ea atrage atenția că băiatul care a fost incendiat suferea de o tulburare.
“În această clasă, sunt și alți copii cu CES, sunt trei copii cu certificate, iar din ce am înțeles sunt și alți trei copii care ar trebui să aibă certificate, dar nu au fost ajutați să ajungă la comisie pentru a le obține. Acești copii erau monitorizați de psihologul școlar, pentru ei s-au alcătuit planuri de serviciu specializate, iar în cadrul acestor ședințe, doamna consilier se ocupa de situații”, a adăugat actuala directoare interimară pentru publicația citată.
Inspectoratul școlar județean a deschis o anchetă
Directoarea liceului și-a dat demisia ieri, imediat după incident. Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) a demarat cercetări disciplinare cu privire la acest caz, pentru a stabilimăsuri administrative care să prevină un eveniment similar, a declarat Ada Macovei, inspectorul școlar general, potrivit stiri.botosani.ro.
„Este clar că trebuie să luăm și măsuri administrative, pentru că, pe lângă ancheta pe care o desfășoară Poliția, și Inspectoratul Școlar, și Consiliul de Administrație al unității trebuie să desfășoare în paralel niște verificări pentru stabilirea cauzelor și mai ales a măsurilor care trebuie luate. În afară de sancțiunile disciplinare, pe cale administrativă, se impune un program de consiliere, pentru că atât elevii sunt foarte afectați de ceea ce s-a întâmplat în colectivul lor, cât și cadrele didactice. Mai ales directorul, care a ales să solicite în Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar, încetarea contractului de management pe care îl avea, obținut în urma concursului pentru directori din prima sesiune a anului trecut”, a declarat Ada Macovei, inspectorul școlar general.
“Este întreaga comunitate în stare de șoc și ne dorim să revină cât mai curând la normalitate acolo și astfel de incidente să nu se mai întâmple. Sunt foarte mulți copii cu cerințe educaționale speciale în sistemul de învățământ de masă, pentru că așa funcționăm, în sistem integrat”, a mai spus Ada Macovei. Aceasta a fost întrebată de reporteri dacă elevul era supravegheat ca fiind cu nevoi educaționale speciale, însă nu a știut să răspundă.
Declarația integrală