Telenovela Educație-Sănătate privind testele de salivă continuă. Ordinul de ministru comun trebuie modificat săptămâna aceasta. Cîmpeanu: „Astăzi voi avea o întrevedere cu ministrul Sănătății / După ce vom lămuri lucrurile, voi anunța ce este de anunțat”

Foto: gov.ro

Ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății urmează să fie modificat din nou zilele acestea, iar printre modificări se va regăsi și o directivă privind cine are responsabilitatea de a testa elevii de coronavirus – părinții sau profesorii. Cartoful fierbinte al responsabilității pentru testare este pasat de vinerea trecută între ministerul Educației și ministerul Sănătății, după ce două federații sindicale ale cadrelor didactice s-au plâns, într-o adresă transmisă lui Sorin Cîmpeanu, că profesorii riscă să se îmbolnăvească de Covid-19 de la copiii infectați, dacă le administrează ei testele.

Autoritățile medicale au respins plângerile ca fiind „pretexte” amintind că administrarea unui test rapid de salivă nu este un act medical. În orice caz, o instrucțiune în acest sens a fost realizată de Ministerul Sănătății și respinsă de Ministerul Educației. Joi, cele două federații au revenit cu plângeri, direcționate Guvernului și Ministerului Sănătății de data aceasta, solicitând „să intervină și să stopeze politica de umilire a personalului din sistemul național de educație”.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație “Spiru Haret” au reacționat astfel la declarațiile de miercuri seară ale ministrului interimar al Sănătății, Cseke Attila, care a denunțat o presiune publică pentru introducerea testelor de salivă în școli și a acuzat comportamentul unor „pedagogi”, despre care a spus că „avem acest sport, fuga de răspundere”.

Miercuri, Ministerul Sănătății a transmis într-un comunicat de presă că decizia este în curtea Educației fiindcă „legislația în vigoare nu exclude utilizarea acestor teste (de salivă) la domiciliu”.

Întrebat, miercuri, de jurnaliști ce decizie va lua, Sorin Cîmpeanu a răspuns că va analiza materialul primit și va discuta cu reprezentanții Ministerului Sănătății, apoi va anunța o decizie finală.

Întrebat din nou, joi, ce decizie a luat, Cîmpeanu a evitat să răspundă clar. „Astăzi voi avea o întrevedere cu ministrul sănătății (…). După ce vom lămuri lucrurile, voi anunța ce este de anunțat”, a scris astăzi Cîmpeanu pe grupul de comunicare al Ministerului Educației.

Testele pentru elevi pot fi făcute la domiciliu, a anunțat, miercuri, Ministerul Sănătății, care pasează decizia finală la Ministerul Educației

„Legislația în vigoare nu exclude utilizarea acestor teste (de salivă) la domiciliu”, drept urmare „decizia utilizării la domiciliu a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă revine sistemului educațional”, se arată într-o informare de presă a Ministerului Sănătății.

„La nivelul sistemului educațional, unități de învățământ sau Ministerul Educației, după caz, se vor putea stabili fluxurile pentru preluarea-predarea testelor, corectitudinea prelucrării/ interpretării acestora, corectitudinea raportării și către cine se va face raportarea, în funcție de numărul de utilizatori, personalul didactic și nedidactic existent disponibil, numărul de cadre medicale de la nivelul unităților de învățământ etc.”, mai precizează Ministerul Sănătății.

Decidenții din Sănătate au reiterat că „domeniul educațional care a solicitat utilizarea acestui tip de teste este îndreptățit să decidă și cu privire la modul de utilizare. Ministerul Sănătății va sprijini acest demers”.

Procedura de management a cazurilor elevilor care sunt testați pozitiv de coronavirus va fi reglementată la nivelul unui Ordin comun al celor două ministere, care este în proces de elaborare în momentul de față.

Cine va administra testele de salivă

Neînțelegerile privind cine va administra testele au pornit după ce două federații mari de profesori au transmis o adresă la Ministerul Educației în care spun că „aceste teste nu pot fi administrate preșcolarilor și elevilor de către salariații din învățământ, având în vedere riscul de contaminare la care aceștia pot fi expuși, în absența echipamentului special de protecție”. Este vorba de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație “Spiru Haret”. Raed Arafat a comentat cerința federațiilor sindicale spunând că acestea sunt doar „pretexte”.

În cele din urmă, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a cerut lămuriri privind modul de administrare a testelor de la Ministerul Sănătății. Într-un comunicat oficial trimis luni, scrie: „Ministerul Educației a solicitat Ministerului Sănătății clarificări referitoare la Instrucțiunea privind procedura de lucru privind realizarea testării cu teste rapide antigen din salivă pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 a elevilor în unitățile de învățământ.

Având în vedere colaborarea cu Ministerul Sănătății în gestionarea situației epidemiologice existente la nivel național pentru desfășurarea cursurilor școlare în condiții de siguranță epidemiologică, dar și instrucțiunea emisă de acest minister cu privire la administrarea testelor pe bază de salivă și, fiind vorba de elevi, inclusiv cu vârste mici, Ministerul Educației a solicitat precizări cu privire la următoarele aspecte:

Dacă testele pe bază de salivă pot fi administrate la domiciliu sub supravegherea părinților/aparținătorilor legali. În cazul unui răspuns pozitiv, acest lucru ar fluidiza foarte mult procesul de screening, având în vedere faptul că fiecare părinte este responsabil pentru sănătatea propriului copil, sprijinind astfel și obiectivul principal – consolidarea prevenției;” – Mai multe detalii aici.

Luni seară, ministrul Educației a spus la Digi24 că vrea o aplicare diferențiată a testării elevilor mici și copiilor de grădiniță, față de cei din liceu. Ministrul a spus că cei mici ar putea să fie testați acasă, de către părinți, iar cei mari să-și auto-administreze testele. O decizie clară în acest sens nu a fost încă luată.

Citește și:
BREAKING Reacție dură a sindicatelor din Educație la „fuga de răspundere” a „pedagogilor” invocată de ministrul Sănătății: Guvernul României a fugit de răspundere amânând majorările salariale legale pentru profesori / Anunță proteste de luni, în toată țara, dacă nu va fi modificată instrucțiunea pentru ca elevii să fie testați „cu prioritate” acasă
Cseke Attila denunță o presiune publică pentru introducerea testelor de salivă în școli și acuză comportamentul unor „pedagogi”, părinți și elevi, care acum nu se mai implică: Avem acest sport, fuga de răspundere / Aceste teste de salivă au fost considerate un fel de miracol. Nu sunt acte medicale, școala trebuie să decidă cine le face
BREAKING Testele pentru elevi pot fi făcute la domiciliu, anunță Ministerul Sănătății, care pasează decizia finală la Ministerul Educației. UPDATE Cîmpeanu: Vom anunța după ce vom analiza materialul primit și vom discuta cu Ministerul Sănătății
Cîmpeanu, despre când ajung testele de salivă în școli: Deci, le putem avea miercuri, le putem avea joi, le putem avea vineri, le putem avea săptămâna viitoare, luni
Elevii din clasele mici și copiii de grădiniță ar putea fi testați de părinți, acasă, iar elevii de liceu și-ar putea auto-administra testele pe bază de salivă, potrivit lui Sorin Cîmpeanu: N-ai cum să știi câți profesori sunt împotriva testării
BREAKING Instrucțiunea dată de ministerul Sănătății privind testarea elevilor „nu poate fi implementată real în școli”, anunță ministrul Educației, care cere o procedură care să nu blocheze procesul didactic
ULTIMA ORĂ Ministerul Educației a solicitat Ministerului Sănătății să spună dacă testele pe bază de salivă pot fi administrate elevilor la domiciliu sub supravegherea părinților: Ar fluidiza foarte mult procesul de screening / Ministerul cere și INSP o opinie oficială privind rata de vaccinare de 60%
Exit mobile version