Taxa la medicină și stomatologie, studii universitare de licență, crește cu 4.000 de lei în 2025-2026, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București

Foto: © Ronstik | Dreamstime.com

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București crește taxa anuală de studii universitare de licență la medicină și stomatologie cu 4.000 de lei, de la 15.000 de lei pe an la 19.000 de lei, conform propunerii privind oferta de școlarizare, la studii universitare de licență, la concursul de admitere an universitar 2025-2026, de pe 13 iulie 2025.

În propunere nu se precizează dacă forma de finanțare a studiilor (buget/taxă), obținută în urma concursului de admitere 2025-2026, se menține pe toată durata studiilor. 

Propunerea privind oferta de școlarizare a fost aprobată în ședința Senatului Universitar din data de 13 ianuarie 2025.

Cifra anuală de școlarizare pentru concursul de admitere, sesiunea 13 iulie 2025, va fi definitivată și completată cu alte categorii de locuri (licee din mediul rural, locuri alocate la solicitarea SRI), după repartizarea locurilor de către Ministerul Educației și Cercetării, se precizează în propunere. 

Creșterea taxei universitare cu 4000 de lei la medicină, în București, a fost semnalată de GenStiri, pe pagina de Instagram.

Comparație privind taxele de studii și numărul de locuri disponibile, anul universitar 2024-2025 și 2025-2026, de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București

Crește numărul total de locuri în 2025-2026, cu o ușoară scădere a locurilor cu taxă și o creștere a celor la buget, față de anul universitar trecut.

Numărul total de locuri disponibile la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București

2024-2025: 1845 de locuri (1231 bugetate și 545 cu taxă)​.

2025-2026: 1937 de locuri (1457 bugetate și 480 cu taxă)​.

Taxele anuale

În 2025-2026, taxele sunt mai mari pentru programele de Medicină și Stomatologie (19.000 lei), comparativ cu cele din 2024-2025 (15.000 lei).

La Farmacie și FMAM, taxa anuală rămâne constantă (10.000 lei, respectiv 8.000 lei).

Distribuția locurilor pe facultăți

Medicină – Scade numărul total de locuri, dar crește taxa anuală cu 4.000 lei.

2024-2025: 987 locuri (737 budget + 250 taxă), taxa anuală: 15.000 lei.

2025-2026: 960 locuri (710 buget + 250 taxă), taxa anuală: 19.000 lei.

Stomatologie – Scade numărul de locuri, crește taxa anuală cu 4.000 lei.

2024-2025: 301 locuri (201 buget + 100 taxă), taxa anuală: 15.000 lei.

2025-2026: 270 locuri (190 buget + 80 taxă), taxa anuală: 19.000 lei.

Farmacie – Scade numărul de locuri, crește taxa anuală cu 4.000 lei.

2024-2025: 120 locuri (100 buget + 20 taxă), taxa anuală: 10.000 lei.

2025-2026: 110 locuri (90 buget + 20 taxă), taxa anuală: 10.000 lei.

FMAM (Facultatea de Moașe și Asistență Medicală) – Crește numărul de locuri la buget și si scade numărul locurilor cu taxă.

2024-2025: 437 locuri (277 buget + 160 taxă).

2025-2026: 426 locuri (384 buget + 42 taxă), taxa anuală: 8.000 lei.

DOCUMENT Oferta de școlarizare (propunere) la studii universitare de licență, la concursul de admitere an universitar 2025-2026, ce va avea loc pe data de 13 iulie 2025 Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”

Foto: © Ronstik | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Admiterea la Medicină 2024. Noutate la UMFCD: studenții care intră la buget vor rămâne pe locurile fără taxă până termină studiile, dacă sunt integraliști / Măsura „ar îmbunătăți foarte mult relațiile dintre studenți”, marcate de competiție și stres, spune prorectorul Valentina Uivaroși
Exit mobile version