„Dacă era cadrul didactic în clasă și copiii în bănci și se prăbușea tavanul, îi prindea pe toți. S-a prăbușit treptat, astfel că o parte dintre copiii care erau la ușă s-au retras imediat pe hol. Aici a fost, să spunem așa, mâna divinității”, a declarat Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, într-un scurt interviu pentru Edupedu.ro, legat de incidentul de la Școala Gimnazială Alămor unde patru elevi au fost răniți, după ce s-a prăbușit tavanul sălii de clasă.
Constantin Dincă a precizat ca „tavanul nu era fisurat, nu se vedea să aibă burtă, cumva să fie boltit, nu aveai cum să prevezi așa ceva”.
„Primele măsuri luate de inspectorat sunt de ordin administrativ pentru ca orele să continue și copiii să nu intre în zona afectată”, a spus Constantin Dincă
Interviu:
Rep.: Ne puteți da detalii despre incidentul de la Școala Gimnazială Alămor?
Constantin Dincă: În momentul în care au intrat în clasa, 4 dintre copii s-au dus către spatele clasei, unde își aveau băncile. Ceilalți erau în fața clasei și în acel moment tavanul a început să se desprindă dinspre tablă către spatele clasei.
Aici a fost, să spunem așa, mâna divinității, pentru că în momentul în care s-a desprins prima bucată, cea dinspre fereastră, n-a căzut tot odată, copiii care erau la ușă s-au retras imediat pe hol.
E bine că în sala de clasă nu erau copiii, dacă era cadrul didactic și copiii în bănci și se prăbușea tavanul, îi prindea pe toți.
Tavanul care s-a prăbușit treptat i-a surprins numai pe cei care intraseră deja în sala de clasă și erau în spatele sălii de clasă.
Nu au suferit răni, ci doar mici escoriații și un atac de panică.
Bineînțeles că tavanul s-a prăbușit pe toată suprafața aproximativ 70 m² . A fost anunțat așa cum e normal să fie anunțat SMURD-ul și au venit salvarea și cu echipajul de descarcerare. Salvarea SMURD ii-a preluat pe cei 4 copii și i-a dus la spital la Sibiu pentru investigații. În prezent, copiii sunt acasă.
Oamenii au acționat foarte rapid, lipit de corpul de clădire este dispensarul și doamna asistentă imediat a venit să vadă, să facă prima investigație a copiilor.
Rep.: Ce măsuri se vor lua la nivelul inspectoratului școlar pentru siguranța elevilor și a profesorilor din scoală?
Constantin Dincă: În primul rând, am stabilit împreună cu domnul director ca elevii care învățau la etajul 1 în acel corp de clădire, unde se află sala de clasă, să fie de mutați în corpul de clădire alăturat, unde în prezent funcționează cabinete școlare, iar acel etaj să fie izolat ca să nu intre copiii în zonă.
Acestea sunt chestiuni de ordin administrativ, atât putem face, orele să continue și copiii să nu intre în zona afectată. Mai departe e treaba primăriei, a ISU și celor de la inspecția în construcții.
Noi am verificat școlile la începutul anului școlar, am mai făcut o verificare când a început sezonul rece, ca să vedem dacă au centralele funcționale și au ISCIR- ul făcut la ele și toate acestea.
Tavanul nu era fisurat, nu se vedea să aibă burtă, cumva să fie boltit, nu aveai cum să prevezi așa ceva.
Informații de context
Patru elevi au fost răniți într-o școală din județul Sibiu, după ce s-a prăbușit tavanul sălii de clasă. Termenul de garanție al montării tavanului fals expirase de 2 ani, spune primarul.
Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat că „este absolut regretabil că elevii au fost puși din nou în pericol, pentru că infrastructura școlară este perimată” și a precizat că școala este acum inclusă într-un proiect de reabilitare.