Premierul Ludovic Orban a afirmat, miercuri seară, într-un interviu la România TV că “aproape toate țările care păstraseră învățământul în clasă între timp au suspendat cursurile în clasă.” El nu a putut da exemple, însă. Analiza EduPedu.ro arată o cu totul altă situație: țările care au oprit toate cursurile față în față sunt foarte puține. Șeful guvernului a făcut declarațiile în ziua în care prima țară europeană care a închis complet școlile după începerea anului școlar, Cehia, țară mult mai afectată decât România, în acest moment, de pandemia Covid-19, a început deja procesul redeschiderii școlilor. La nivel european, multe țări păstrează școlile deschise în continuare, altele au închis învățământul secundar, dar păstrează deschise școlile primare, iar doar câteva – România, printre primele – au optat până acum să mute totul online.
Țări care, pe lângă România, au închis total școlile în fața actualului val pandemic
Republica Cehă, țara care multe săptămâni a înregistrat cea mai mare rată a cazurilor de Covid-19 din Europa (și acum rata este aproape dublă față de cea a României) a închis toate școlile pe 14 octombrie, invocând inclusiv un număr foarte mare de cazuri în școli (ceea ce n-a fost cazul României). Miercuri, 18 noiembrie, această țară a redeschis școlile pentru primii elevi de școală primară – clasele I-a și a II-a – dar și pentru elevii cu nevoi speciale. Nu este clar, încă, momentul când ar urma să se reia școala pentru alte clase, potrivit Radio Prague International.
Polonia, alături de România, a fost următoarea țară care a închis tot. A apelat la o închidere treptată: a început cu clasele mari și a încheiat prin a închide școlile primare în momentul în care și România îi trimitea pe elevi în online. În această țară, în prezent, rata cazurilor Covid-19 este cu 50% mai mare decât în România.
Austria a închis școlile săptămâna aceasta. Țara are a doua cea mai mare rată a cazurilor de Covid-19 din Europa, după Luxembourg, în acest moment – peste 1000 de cazuri la 100.000 de locuitori.
Belgia este o altă țară care a ținut, practic, închise școlile timp de două săptămâni, sub pretextul prelungirii vacanței de sfârșit de octombrie. Școlile primare și ciclul gimnazial s-au redeschis săptămâna aceasta, în timp ce liceele urmează modelul hibrid. Belgia este a doua țară după Cehia din punct de vedere al ratei deceselor.
În Slovenia, după vacanța de sfârșit de octombrie școala a fost reluată în sistem online. Și în această țară rata de infectare este mult mai mare decât a României.
Grecia a anunțat tot săptămâna aceasta închiderea școlilor timp de două săptămâni. Este singura țară cu o situație epidemiologică mai puțin gravă decât a României, dintre cele care au decis închiderea totală.
Pe lângă acestea, majoritatea țărilor europene au optat pentru alte soluții:
- Multe țin școlile deschise, optând pentru închideri punctuale, în funcție de numărul de cazuri înregistrate în școală, sau închideri locale/regionale (similare cu modelul aplicat de România până la începutul lunii noiembrie) – cele mai multe landuri germane, țările nordice, Marea Britanie, Franța (care acum permite, dar nu recomandă liceelor să mute 50% din predare online), Spania, Portugalia.
- Închiderea totală sau parțială a claselor mari – liceu sau liceu plus gimnaziu – menținerea predării la clasă pentru clasele de școală primară și grădiniță – Italia (unde există și închideri regionale), Ungaria, Bulgaria, Țara Galilor, Slovacia, Belgia (după redeschiderea școlilor), Lituania.
Photo 77342802 © Uatp1 – Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.