Laureatul din anul 2021 al Premiului Judson Daland, pentru realizări remarcabile în investigații clinice orientate către pacient, este cercetătorul român Sergiu Pașca (39 de ani). Anterior, acesta a fost numit ”cercetătorul anului 2021” de Societatea Internaţională de Cercetare în domeniul Schizofreniei (SIRS).
Premiul va fi acordat la reuniunea din aprilie 2022 a Societății Filozofice Americane și recunoaște realizările remarcabile în investigația clinică, în special cercetarea orientată spre pacient, potrivit site-ului instituției.
Distincția poartă numele doctorului Judson Daland, născut în 1860, un proeminent medic din Philadelphia și o figură remarcabilă în cercetarea medicală, care a lăsat cea mai mare parte a proprietății sale Societății pentru a sprijini cercetarea în medicina clinică.
Premiul de 50.000 de dolari este oferit la fiecare 3-5 ani. În plus față de premiu, o bursă Judson Daland este acordată anual folosind aceste fonduri.
Cercetătorul este profesor asociat în psihiatrie și științe comportamentale la Stanford Center for Sleep Sciences and Medicine, Bonnie Uytengsu, director al Stanogen Brain Organogenesis Program și director al Stanford Neuroscience Stem Cell Core, Wu Tsai Neurosciences Institute, Universitatea Stanford.