Doctoranda Anelise Salan predă în continuare la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității din București, deși a refuzat să semneze actul adițional la contractul pentru plata cu ora, care prevede reducerea sumei la aproape jumătate pentru activitățile didactice. Contactată de Edupedu.ro, ea a afirmat că intenționează să acționeze în instanță.
- Universitatea din București a redus cu aproape 50% tarifele pentru plata cu ora în cazul doctoranzilor care susțin seminare, de la 35 de lei la 19 lei net/oră, așa cum arată un act adițional la contractul individual de muncă al doctoranzilor, obținut de EduPedu.ro și semnat de către rectorul Universității din București, Marian Preda.
Un cadru didactic afectat de această decizie, Anelise Salan, a declarat pentru Edupedu.ro că a refuzat să semneze actul adițional și că va acționa în instanță.
Doctoranda, care predă seminarele de Televiziune și Genurile presei scrise la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității din București, a explicat că, deși a semnat actul adițional pentru prelungirea contractului, a refuzat să semneze actul adițional care impunea reducerea plății cu ora, întrucât acest lucru nu era „de comun acord”, așa cum era formulat în document.
„Noi am citit pe site-ul Edupedu că «sunt discuții» (…) Prefer să vin la seminar gratuit, hai să ne asumăm că vin gratuit,” afirmă doctoranda, menționând că suma de 19 lei pe oră nu ar acoperi nici măcar costurile de transport.
Presiuni și ultimatumuri din partea conducerii
Doctoranda subliniază că are un contract de muncă valabil, pe care îl va respecta și că va continua să se prezinte la seminar până când va primi o notificare legală, cu o decizie oficială. Refuzând să semneze actul adițional, Salan susține că a primit un email cu un ultimatum: semnarea până a doua zi, în caz contrar contractul urmând să fie suspendat.
„Am primit un email în care mi se dădea termen «mâine la ora 16:00 veniți să semnați, în caz contrar vă mulțumim pentru serviciile oferite, suntem obligați să vă suspendăm contractul». Eu le-am explicat de principiu de ce nu semnez și a urmat un mail cu doamnele decan și prodecan în CC [copie de informare – n. red.], în care tonul a crescut exponențial spre agresiv, pe măsură ce schimbam mailurile și eu spuneam că nu semnez, până la: «vă spun eu răspicat că, dacă nu semnați, de mâine…» Și mi s-a spus să predau situația de la seminar și notele și tot. Și iar mi s-a mulțumit în numele facultății și studenților pentru contribuția adusă.
Și eu am spus că am un contract de muncă valabil încă. Tocmai l-am semnat, deci eu voi preda situația la sfârșitul semestrului așa cum scrie în contract, dacă nu voi primi o scrisoare, o hârtie, o decizie legală, în acord cu Codul Muncii. Până atunci mă prezint la seminar.
Eu m-am dus la seminar, n-am mai primit niciun alt răspuns pe mail. Aștept să mă sune departamentul de HR [Resurse Umane – n. red.], să-mi spună că are vreo decizie a cuiva, să mi-o dea în scris, ca eu să pot să mă duc să o dau avocatei și să începem acțiunea. Deocamdată aștept, dar repet, mă duc la seminar.
(…) Am primit amenințări, voalat mi s-a spus «vezi că o să ai probleme la doctorat»”, afirmă Anelise Salan.
- Contactat de Edupedu pe 24 octombrie, rectorul Universității din București, Marian Preda, a afirmat că nu există o problemă de buget care să justifice reducerea tarifelor pentru plata cu ora în cazul doctoranzilor care predau. Acesta a afirmat că modificarea ar rezolva „inechitățile” dintre veniturile doctoranzilor care sunt și bursieri și salariile asistenților care dețin deja titlul de doctor.
„Tratament diferențial cu acordul rectorului”
Doctoranda Anelise Salan definește situația creată drept „un joc de neasumare a responsabilității” din partea conducerii Universității din București, care a obligat doctoranzii să accepte această decizie, fără argumente.
„Domnul rector o să zică: «păi, cum, domnule, a fost de comun acord, că toată lumea a semnat». (…) Când capul universității spune că face asta nu din cauza bugetului, ci din diferența de pregătire, în momentul ăla girează acest tratament diferențial și lipsit de respect, pe care oricum îl primeam înainte. Dar acum îl vom primi și cu acordul rectorului”, este de părere doctoranda.
„Eu am venit la recomandare a unor profesori care m-au luat tocmai pentru că mă cunoșteau, știau activitatea, știau experiența și au considerat că sunt bună pentru seminar. Adică nu ne-a luat de pe stradă sau nu s-a dat vreun anunț, venim la niște recomandări ale unor profesori care ne cunosc”, subliniază Salan, cu privire la argumentele rectorului legate de nivelul de pregătire diferit al doctoranzilor față de asistenții care dețin deja titlul de doctor.