Directorii și profesorii pot scăpa de birocrația din școală prin simplificarea proceselor administrative, cu cele peste 360 de proceduri în format editabil, actualizate în timp real cu schimbările legislative. Sprijinul platformei acoperă toate domeniile activității școlare, de la gestionarea resurselor umane la planificarea activităților didactice (P)

În lumea dinamică a educației, unitățile de învățământ se confruntă cu o multitudine de provocări: gestionarea eficientă a resurselor, adaptarea la schimbările legislative constante, optimizarea comunicării și, nu în ultimul…
Vezi articolul

Machete pentru pregătirea școlilor pentru controalele ARACIP, peste 360 de proceduri, în format editabil, de la managementul resurselor umane și până la organizarea procesului didactic, precum și notificări la apariția noutăților legislative, cuprinse în platforma de management Viva (P)

Într-un mediu educațional în continuă schimbare, directorii unităților de învățământ se confruntă cu provocări complexe, de la gestionarea documentelor și asigurarea conformității, la implementarea managementului unității și dezvoltarea profesională continuă…
Vezi articolul

Material susținut de VIVA

Subiectivitatea evaluării elevilor de către profesori este eliminată de catalogul electronic, spune directorul liceului din Horezu, Constantin Cioinică: În 2,5 minute am trecut notele pentru o clasă de 28 de elevi

Constantin Cioinică, director al Liceului „Constantin Brâncoveanu” din Horezu, județul Vâlcea, spune că unul din motivele pentru care a ales catalogul electronic Viva este „obiectivitatea evaluării”. „Catalogul electronic elimină din…
Vezi articolul

Material susținut de VIVA

E extraordinar că la finalul anului ne aduce catalogul integral printat, nu mai facem noi asta, spune Olga Hrițcu, directorul Școlii Gimnaziale Scobinți, județul Iași, despre soluția aleasă de școala sa, cu finanțare de la primărie: „Tichetele din catalogul electronic funcționează la copii mai bine decât notele, am observat”

Directoarea Școlii Gimnaziale Scobinți, județul Iași, spune că prima experiență cu un catalog electronic a avut-o în timpul pandemiei, când întreaga educație a trecut online. La școala la care era atunci,…
Vezi articolul

Material susținut de Viva

A lucrat timp de 7 ani în două școli, apoi a creat platforma ce reduce povara birocratică pentru directori, personal auxiliar și profesori din peste 2.100 de școli / Narcis Alexandru, CEO și fondator Viva: Ne gândim zi de zi cum putem ajuta unitățile de învățământ

„Platforma de management organizațional Viva a fost creată cu scopul de a simplifica și eficientiza procesul de organizare a tuturor documentelor din unitățile de învățământ”, spune într-un interviu pentru Edupedu.ro…
Vezi articolul

Material susținut de VIVA

VIDEO Directorii de școli să nu se mai zbată singuri în această încercare de a le cuprinde pe toate, spune Bianca-Virginia Ibadula, managerul Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Constanța, care folosește platforma Viva cu documentele necesare pentru fiecare unitate de învățământ

Avantajele platformei Viva au fost prezentate de 3 directori de unități de învățământ. Bianca-Virginia Ibadula, directorul Colegiului National Mihai Eminescu din Constanța, a spus că cei care conduc școlile ar…
Vezi articolul

Simplifică munca profesorilor și directorilor, reface relația dintre școală și părinți, provoacă schimbări în bine prin transformarea digitală – acesta este impactul Viva Catalog în școli (P)

Marius Cojocaru, director al Școlii Gimnaziale „Câmpuri” s-a gândit să refacă relația dintre școală și părinți când a decis să aducă în școală Catalogul Viva. Chiar dacă nu toți părinții…
Vezi articolul

Directorii, profesorii și secretarele din peste 2.000 de școli folosesc platforma care reduce birocrația și rezolvă administrarea a peste 350 de proceduri actualizate constant / Cursuri online de formare – gratuit pentru utilizatori (P)

Sub presiunea timpului și a cerințelor administrative din domeniul educației, în continuă schimbare, este esențial să dispuneți de instrumente care să vă ajute în privința documentelor necesare unității și să…
Vezi articolul

Toate documentele necesare directorilor și profesorilor, la un click distanță. De la creșă și până la liceu, platforma VIVA conține acte organizate pe secțiuni, personalizate pe fiecare unitate și actualizate cu legislația în vigoare (P)

Într-o eră digitală în care timpul și eficiența sunt cruciale, Platforma VIVA vine în întâmpinarea nevoilor unităților de învățământ, punând la dispoziție o suită completă de servicii esențiale pentru un…
Vezi articolul

Material susținut de Viva Control

Primul an de catalog electronic în școli. Șase directori vorbesc despre cum au pilotat platforma, cum au primit profesorii tehnologia în viața lor profesională și ce influență are schimbarea asupra comunității școlare

A trecut primul an școlar din programul pilot în care 742 de școli au fost aprobate să utilizeze catalogul electronic. Avantajele catalogului electronic au fost explicate de 6 directori de…
Vezi articolul