Deputatul Adrian Wiener și senatoarea Silvia Dinică, ambii din USR, îi cer ministrului Rafila printr-o scrisoare deschisă să organizeze încă o sesiune de rezidențiat în primăvara anului 2023, în condițiile…
Parlamentarii USR au depus peste 500 de amendamente la proiectul bugetului de stat, inclusiv unele referitoare la asigurarea mesei calde și a transportului gratuit pentru toți elevii, potrivit unui anunț…
USR Plus remarcă faptul că “nici România Educată, nici proiectele de legi ale educației nu sunt bazate pe studii și nu au primit susținere și acord social”, într-o postare pe…
USR solicită retragerea noilor legi ale Educaţiei prezentate de ministrul Sorin Cîmpeanu, apreciind că proiectele sunt “anti-liberale” şi “amplifică politizarea” educaţiei şi controlul politic central asupra acesteia, potrivit unui comunicat…
Profesorii cercetați pentru abateri disciplinare vor fi încadrați la altă clasă de către directorul școlii, pe perioada cercetărilor comisiei disciplinare. Acest lucru este prevăzut în proiectul de lege a învățământului…
“Legea învățământului superior – dacă va fi aprobată în această formă – va avea efectul amnistierii de facto a plagiatorilor și a altor falsificatori. Dacă Dragnea a avut un Iordache,…
Un grup de parlamentari USR îi cer ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, să dea dovadă de “integritate” și “să iasă public și să delimiteze ferm sistemul de învățământ românesc de tentativele…
Parlamentarii USR PLUS Irineu Darău, Cosmin Poteraș, Ștefan Pălărie, Andrei Miftode și Daniel Toda solicită demisia ministrului Educației Sorin Cîmpeanu, potrivit unui mesaj publicat pe pagina de Facebook a formațiunii…
Progres minim sau inexistent în cele mai multe puncte-cheie de reformă în educație, plus regrese în domenii precum integritatea academică – așa sumarizează doi parlamentari USR-PLUS, Ștefan Pălărie și Irineu…
Miercuri la ora 10 a început ședința comună a Parlamentului pentru votul de învestire a Guvernului Cioloș. Guvernul are nevoie de 234 de voturi pentru învestire, USR are doar 80…
Vacanță de două săptămâni pentru toți elevii și revenirea în format fizic doar în localitățile sub 6 la mie, după cele două săptămâni, este una dintre propunerile exemplificate ca „măsuri…
Finanțare pentru tot anul școlar, nu doar până în decembrie, în programul-pilot „Masa caldă în școli”, prevede unul dintre amendamentele depuse de mai mulți parlamentari USRPLUS la ordonanța de urgență…
Dragoș Ciuparu, secretar de stat responsabil cu cercetarea în cadrul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, a fost demis prin decizie a primului ministru Florin Cîțu, decizie publicată luni seară în…
Premierul Florin Cîțu îl va demite astăzi pe secretarul de stat din Educație Radu Szekely, propus de USR PLUS în această funcție, potrivit surselor Edupedu.ro. Decizia de eliberare din funcție…
Miniştrii USR PLUS ar urma să îşi depună demisiile, marţi dimineaţa, la Guvern, așa cum a anunțat liderul partidului, Dan Barna, luni seară. El a spus că în acest fel…
Profesoara Cristina Iurișniți, fost deputat din partea USR Bistrița-Năsăud, urmează să preia din 1 septembrie poziția de inspector de limbi moderne, în cadrul Inspectoratului Școlar Județean bistrițean, după cum a…
Senatorii USR PLUS din Comisia de Învățământ au anunțat luni că încep redactarea proiectului de modificare a legii educației, considerat „primul pas spre profesionalizarea și depolitizarea funcției de director școlar”,…
Primarul ales al municipiului Bacău, Lucian Stanciu-Viziteu (USR PLUS), a declarat miercuri că îşi doreşte să le asigure tuturor elevilor opţiunea de a veni fizic la şcoală zilnic. “Cel mai…
USR și PLUS se alătură Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și atrag atenția că alegerile locale au loc cu o zi înainte de începerea anului universitar, fapt…
“Cred că USR/Alianța USR-PLUS nu a înțeles bine de unde i-a venit succesul fenomenal de până acum”, scrie psihologul Daniel David într-o analiză publicată pe blogul său. Profesorul universitar face…
“Până la finalul mandatului meu de președinte, Educația va primi 6% din PIB”, spune Dan Barna, în broșura-program lansată astăzi de candidatul USR PLUS la prezidențiale. “Inspectoratele școlare sunt instituții…