Proiectul legii învățământului superior propus de ministrul Ligia Deca și adoptat deja de Camera Deputaților preia din actuala lege a educației prevederile referitoare la patrimoniul universităților particulare. Dar, după amendamente,…
Universitatea Creștină “Dimitrie Cantemir” este monitorizată timp de un an de zile, potrivit unui ordin publicat miercuri, 15 martie, în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul ministrului educației nr. 3.781…
O decizie a conducerii Universității Creștine “Dimitrie Cantemir” (UCDC) din București, privind “creșterea cu peste 100% a taxei de studiu la cuantumul de 1.500 Euro” pentru anul universitar 2022-2023, este…
Universitatea Creștină “Dimitrie Cantemir” nu mai organizează concurs de admitere pentru anul universitar 2022-2023, după cum a transmis Marinella Turdean, prorector al instituției de învățământ, la solicitarea Edupedu.ro. Pe lângă…
În primul rând al invitaților la Cotroceni s-a aflat miercuri seara Corina Dumitrescu, fondator și președintele Senatului Universității Creștine Dimitrie Cantemir, propunerea lui Ponta în 2012 pentru funcția de ministru…