Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au cerut joi arestarea preventivă a unui profesor de la Colegiul Sfântul Sava din București, cercetat sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunilor de…
Tribunalul Bucureşti dezbate joi cererea sociologului Alfred Bulai de anulare a mandatului de arestare preventivă, în dosarul în care este inculpat pentru că ar fi agresat sexual studente de la…
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au solicitat joi instanţei de judecată arestarea preventivă a elevului de 16 ani de la Colegiul Naţional „Ion Creangă” din Bucureşti, care miercuri…
Al treilea proces a fost deschis de ministrul de Interne, Lucian Bode, împotriva Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, anume pentru anularea hotărârii prin care Comisia de Etică a universității a constatat…
Avansare profesională fulger pentru judecătoarea Ionela Tudor de la Curtea de Apel (CAB) București, cea care a motivat, anul trecut, prin nevoia de stabilitate politică a țării, controversata decizie de…
Tribunalul București a admis, marți, cererea unui grup de studenți de a suspenda o decizie a conducerii Universității din București, adoptată la sfârșitul lunii trecute, prin care se stabilea că…
Tribunalul București a anulat diploma de doctor al Academiei Naționale de Informații a SRI a fostului ministru PNL de Interne, Radu Stroe, potrivit deciziei Tribunalului Capitalei din 6 decembrie 2021, scrie G4Media.ro.…
Profesoara de suedeză Carmen Vioreanu, concediată disciplinar de Universitatea din București, la începutul anului, după ce a fost acuzată de comportament abuziv la adresa studenților, trebuie reîncadrată în funcție, după…
Tribunalul București a decis astăzi suspendarea ordinului de revocare a lui Nicolae Zamfir din funcția de director al Institutului Național de Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei (IFIN-HH). Decizia…
Decizie în premieră pentru școlile cu predare în limbile minorităților: Tribunalul București a decis pe 24 iunie eliberarea din funcție a directoarei Colegiului German „Goethe” din București, după ce părinții…