„Tineretul este și va rămâne principalul nostru partener în lupta împotriva schimbărilor climatice, iar educația este una dintre soluțiile durabile la criza climatică”, a declarat președintele Klaus Iohannis, care a…
Profesoara orădeană de limba şi literatura română Mirela Tanc, nominalizată în 2021 în Top 50 Global Teacher Prize, s-a aflat printre participanții la primul summit european dedicat excelenţei în educaţie…
Mulți dintre copiii ucraineni aflați în România nu merg, “din nefericire”, la școli din România, chiar dacă acestea le pun la dispoziție educație în limba ucraineană, deoarece ei optează pentru…
Educația constituie o prioritate de top pentru România și o investiție strategică în viitorul nostru, a declarat președintele Klaus Iohannis în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 77-a sesiuni a…
Măsurile de sprijin pe care “România s-a angajat să le asigure profesorilor” au fost puse în centrul descrierii pe care președintele Klaus Iohannis a făcut-o, luni, procesului “România Educată”. El…
Liderii mondiali au ajuns la cel mai important pact privind schimbările climatice de la Acordul de la Paris 2015, în urma a două săptămâni de negocieri intense tensionate la Glasgow,…
Summit-ul de la Glasgow în Scoția se desfășoară între 31 octombrie și 12 noiembrie, sub președinția Marii Britanii și ar putea aduce schimbări majore viața de zi cu zi a…
Elevii au devenit profesori într-o mișcare internațională legată de importanța educației pentru schimbările climatice. În 20 de țări, elevii și-au înlocuit profesorii, recent, și au ținut lecții bazate pe informații…