“E normal că abordarea noastră este insuficientă pentru a vă încuraja să faceți aceste două lucruri împreună” – împlinirea profesională și întemeierea unei familii – a afirmat miercuri premierul Marcel Ciolacu,…
Senatul a adoptat, luni, o propunere legislativă de modificare a Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, prin care elevii şi studenţii români din străinătate vor beneficia de asigurare medicală fără…
Competiția pentru a accede la universități de prestigiu este ridicată, astfel încât, pe lângă vise, elevii au nevoie de un plan de acțiuni care să-i ajute să-și structureze eforturile cu…
Studenții și doctoranzii români înmatriculați în instituții de învățământ superior din alte țări europene ar urma să beneficieze de asigurare de sănătate gratuită atunci când vin în țară, potrivit unui…
Burse în străinătate de cel puțin 1.000 de euro vor fi acordate pentru studii universitare de masterat, doctorat, stagii postdoctorale și de cercetare, printr-o hotărâre de guvern aflată în stare…
În Olanda studiază peste 5.600 de studenți români, ceea ce plasează această țară în topul destinațiilor externe pentru studii universitare, în ceea ce-i privește pe tinerii din România, potrivit datelor…
O rețea de experți români în domeniul sustenabilității și al tranziției ecologice ar putea fi întocmită de Ministerul Educației și de Ministerul Afacerilor Externe, pentru a contribui la formarea de…
„Am observat că în țară nu prea am ce să fac la facultate cu astrofizica la un nivel înalt și, de exemplu, Harvard are foarte mulți bani dați în cercetare,…
Două eleve din Galați au fost admise la Harvard şi ambele vor studia din toamnă Fizica, scrie viata-libera.ro. Daria Teodora Hărăbor va opta şi pentru Astrofizică sau Matematică. Cristiana Andreea…
“Merită să studiezi și să obții o licență de facultate în străinătate doar dacă te vezi locuind și muncind ulterior acolo”, susține Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, într-un…
Organizația care a deschis la Guvern discuțiile pe tema finanțării din bani publici a studenților români din străinătate a fost Liga Studenților Români din Străinătate, a declarat pentru Edupedu.ro președintele…
Declarațiile Ambasadorului britanic în România, Andrew Noble, care la începutul lunii a spus că nu înțelege “de ce un student român s-ar duce în Marea Britanie” pentru studii de licență,…
Cei aproximativ 9.000 de studenți români care studiază în Marea Britanie vor învăța mai mult în campusuri decât în sălile de curs, educația online devenind parte integrată a sistemului de…