Planurile privind introducerea unei diplome europene, prezentate în această iarnă, se lovesc de îngrijorările unora dintre statele membre cum că eforturile Bruxelles-ului de a întări cooperarea în domeniul învățământului superior…
Studenții trebuie să participe mai mult la guvernanța Alianțelor de Universități Europene, mobilitatea fizică trebuie să-și păstreze importanța, iar Monitorizarea libertății academice trebuie inclusă în raportările europene privind statul de…
Alianțele universitare europene devin cei mai importanți promotori ai schimbării în învățământul superior, dar universitățile au nevoie de sprijin atât din partea Comisiei Europene, cât și din partea statelor, consideră…
Noua Strategie Europeană pentru Universități, propusă de Comisie săptămâna trecută și care pune universitățile europene în centrul planurilor de dezvoltare în domeniu pe parcursul următorilor ani, a fost salutată de…
În urmă cu patru zile, în 18 ianuarie 2022, Comisia Europeană și-a prezentat Strategia europeană pentru universități, Strategie care va greva decisiv aria europeană a educației în următorii ani. În…
Dezvoltarea unei diplome europene, unui statut al alianțelor de universități, desfășurarea completă a legitimațiilor europene de studenți și continuarea inițiativei universităților europene se numără printre principalele măsuri ale unei noi…