România își extinde prezența în clasamentul internațional Shanghai Ranking după domenii de studiu 2024, în condițiile în care, pentru al doilea an consecutiv, nu este reprezentată deloc în top 1000…
Două instituții de învățământ superior acoperă mai bine de jumătate din totalul aparițiilor românești în cel mai nou clasament internațional Quacquarelli Symonds după domenii de studiu. În ediția pe 2023…
Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, a efectuat o vizită la Viena, la Central European University (CEU), în perioada 9-10 ianuarie 2023, anunță instituția de…
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) se extinde în Cluj Innovation Park cu șase Centre de cercetare-dezvoltare-inovare și un Institut, printr-o investiție de peste un milion de euro, a anunțat UBB…
Disciplinele Istorie și Geografie nu se desființează sau comasează, susține Ministerul Educației într-un comunicat de presă primit de Edupedu.ro. Reacția vine după ce pe rețelele de socializare a fost distribuit…
Pandemia a acaparat mare parte, dar nu toată cercetarea pe teme de educație în 2020. Studii efectuate anul acesta au arătat sau confirmat, între altele, importanța pentru ca elevii să…
Un subiect care de obicei riscă să producă dispute și tensiuni – alegerile – reprezintă, în cazul unei abordări precaute, o bună resursă de predare în școală, susține o expertă…
Procentul studenților români care învață la facultățile din România, aflați în ciclul I, învățământ universitar de licență, care plătesc taxe la facultate este de 37,5%, potrivit celui mai recent raport…