O petiție pentru aprobarea de urgență a regulamentului de finanțare a Programului „Școala după școală” a fost lansată de Asociația „Creștem Copii Fericiți” și Asociația Părinților de la Liceul Teoretic…
Şase grădiniţe din Sectorul 2 al Capitalei vor fi deschise şi în vacanţa de vară, pentru a veni în sprijinul părinţilor care nu au cu cine să-şi lase copiii. Sunt…
De marți, 25 aprilie, până pe 2 mai, părinții pot depune documentele pentru a obține vouchere pentru sport, în valoare de 250 de lei pe lună pentru elevii din învăţământul…
Primarul din Sectorul 2, Radu Mihaiu, a anunţat, luni seară, că 56 de şcoli vor fi dotate cu mobilier nou, materiale didactice moderne şi echipamente IT performante. Valoarea investiţiei din…
Creșele Sinaia și Ciobănașul din sectorul 2, care până anul trecut erau în subordinea primăriei, adică mai exact DGASPC, au trecut de la 1 ianuarie 2023 în subordinea ministerului Educației,…
Un proiect de hotărâre privind acordarea de vouchere pentru sport de performanţă de câte 250 de lei lunar elevilor din învăţământul preuniversitar de stat din Sectorul 2 a fost pus…
Un after school din Bucureşti a fost închis de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor după ce au fost găsite produse expirate, mizerie, iar blocul alimentar funcţiona fără autorizaţie sanitar-veterinară. De…
Conferinţa finală a proiectului „Descoperirea abilităţilor vocaţionale, primul pas către succes!“, cofinanţat de Primăria Sectorului 2, a fost găzduită de Colegiul Naţional „Mihai Viteazul“. Un număr impresionant de participanţi a…
Elevii din sectorul 2 învață, alături de părinți și profesori, cum pot proteja mediul, printr-o campanie de educare și conștientizare a Armatei Selectării Atente a Plasticului. În cadrul campaniei, elevii…
100 de elevi din familii vulnerabile care învață la Școala nr. 145 vor primi o masă caldă în zilele de școală și rechizitele de care au nevoie, potrivit unei postări…
Consiliul Local Sector 2 a aprobat, în şedinţa de joi, un proiect de hotărâre prin care se vor aloca până la patru milioane de lei pentru programe ‘Şcoală după şcoală’…
Primăria Sectorului 2 București a pus în dezbatere publică un proiect de regulament pentru accesul copiilor și tinerilor în curțile școlilor, în afara orelor de curs, a anunțat, marți dimineață,…
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a declarat miercuri că “vom găsi banii necesari ca să repornim sistemul de burse” pentru elevi. “Motivul pentru care bursele nu se plătesc din septembrie…
Radu Mihaiu este noul primar al Sectorului 2 din București, potrivit exit-poll-ului CURS Avangarde. Are 43 de ani și este un apropiat al lui Dan Barna, scrie G4Media.ro. Antreprenor în…