Spania introduce, în acest an școlar, programe naționale dedicate creșterii competențelor elevilor la matematică și citire, în condițiile în care această țară europeană s-a încadrat la mijlocul plutonului în cadrul…
Guvernul spaniol vrea să interzică telefoanele mobile în şcoli, colegii şi licee în faţa ‘preocupărilor’ pe care acestea le suscită în rândul unei părţi unor familii şi profesori, a anunţat…
Creșterea finanțării învățământului superior, o scădere masivă a numărului de cadre didactice aflate temporar pe post și îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru profesori, cu măsuri care să sprijine egalitatea și…
Aproape jumătate dintre familiile spaniole care au copii de vârstă școlară plătesc cursuri în privat pentru aceștia, dar din motive diferite, în funcție de starea economică a fiecăreia, potrivit unui…
Spania a adoptat o nouă versiune a unui cadru de referință pentru competențele digitale ale profesorilor, cu scopul de a garanta “un nivel adecvat de dezvoltare a competenței digitale” în cazul…
Renunțarea la obligația de a purta mască în școli este discutată tot mai intens la nivel internațional, pe măsură ce valul Omicron al pandemiei se apropie de sfârșit, iar state…
O etapă educațională dedicată copiilor cu vârste între 0 și 3 ani va începe să fie introdusă în unități publice de învățământ din Madrid începând cu anul școlar 2022-2023, potrivit…
Școlile din Spania se confruntă cu probleme considerabile cauzate de numărul profesorilor și elevilor care stau acasă, în plin val Omicron, deși, la nivel național, procentul cadrelor didactice care nu…
Învățământul vocațional spaniol trece, în această perioadă, printr-o perioadă de reformă prin care se încearcă adoptarea unor modele care să răspundă noilor nevoi de pe piața muncii, de la recunoașterea…
Temerile de la începutul anului școlar, în septembrie, că întoarcerea elevilor cu vârste sub 12 ani la clase va duce la un nou val de cazuri de Covid-19, mai ales…
Trei sferturi dintre adolescenții spanioli s-au vaccinat cu cel puțin o doză împotriva Covid-19, campania de vaccinare în rândul acestora desfășurându-se foarte rapid, relatează El Pais. 75,3% de persoane cu…
Ministerul Educației din Spania și autoritățile din regiunile autonome ale țării au decis săptămâna aceasta să păstreze o serie de reguli agreate în luna mai pentru redeschiderea școlilor, pe parcursul…
Autoritățile regiunilor spaniole se pregătesc pentru începerea noului an școlar conform protocolului stabilit deja în mai, spre sfârșitul precedentului an, protocol bazat pe purtatul măștii și pe limitarea contactelor între…
Guvernul din Catalonia, regiune a Spaniei unde au fost efectuate, de la începutul anului școlar, peste un milion de teste PCR în rândul elevilor și al angajaților din învățământul primar…
Rolul minor al copiilor în răspândirea virusului și protocolul strict urmat de școli se numără printre explicațiile faptului că instituțiile de învățământ nu s-au transformat în focare ale epidemiei de…
Mai mult sau mai puțin pregătite să îi întâmpine pe elevi înapoi în clase, ultimele țări europene aflate încă în vacanța de vară își redeschid, în zilele următoare, școlile. Acestea…