Școlile din rețeaua de educație prioritară (REP) din Franța, adică din mediile afectate socio-economic, vor fi deschise de la ora 8 la ora 18 din septembrie 2024, astfel încât elevii…
În premieră în sistemul românesc de învățământ, copiii care nu știu limba română și sunt fie refugiați din Ucraina, fie parte din diaspora românească reîntoarsă în țară vor avea la…
“Școlile să rămână deschise indiferent de evoluția crizei energetice” este unul dintre obiectivele anunțate de Ligia Deca în prima conferință de presă susținută de la preluarea funcției de ministru al…
Prima conferință de presă a noului ministru al Educației, Ligia Deca, a avut loc joi, 13 octombrie, între 11:00 și 12:00. Subiectele conferinței: prioritățile mandatului și proiectele legislative ale educației.…
România se numără printre țările europene unde elevii au mers cel mai puțin la școală, pentru predare față în față, în pandemie, arată un nou raport al rețelei europene Eurydice,…
Milioane de elevi filipinezi s-au întors luni în sălile de clasă pentru prima dată în mai bine de doi ani, după ce autorităţile au ridicat cele mai multe restricţii impuse…
Școlile se vor deschide cu prezență fizică pentru toți elevii, din toată țara, potrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rafila. Acesta a declarat la Digi24 că nu vor mai exista închideri ale…
Rata de ocupare a paturilor este de 45% la nivel național, azi, joi, când se evaluează săptămânal. Prin urmare, săptămâna viitoare “școlile își vor continua activitatea în format fizic, cu excepția…
Școala online trebuie evitată pentru că a fost un adevărat dezastru, chiar și pentru țările cele mai pregătite din acest punct de vedere, a spus ministrul Cîmpeanu, la Digi 24,…
Școlile și grădinițele nu vor trece la învățarea online în niciun județ din țară, după gradul de ocupare a paturilor de pe secțiile de Anestezie-Terapie Intensivă din spitale, conform datelor…
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, marți aseară, la TVR1, care sunt consecințele închiderii școlilor asupra economiei: „Închidem școlile o lună de zile, să spunem, sau două luni de zile,…
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Adriana Pistol a afirmat, sâmbătă, la Digi24, că testarea copiilor de două ori pe săptămână face diferenţa între a închide şcoala şi a o…
„Pe măsură ce tulpina Omicron a coronavirusului continuă să se răspândească în toată lumea, îndemnăm guvernele să facă tot ce le stă în putere pentru ca această să nu perturbe…
Ministrul Sănătății a ținut o conferință de presă, în ziua cu cel mai mare număr de cazuri noi Covid-19 în România. El a subliniat că nu există în momentul de…
Paturile din spitale destinate pacienților bolnavi de Covid-19 au, în prezent, un grad de ocupare de 22% la nivel național, iar niciun județ nu are peste gradul de 41%, deci…
„În contextul creșterii alarmante a numărului de cazuri de elevi confirmați pozitiv cu Covid-19, Federația Națională a Părinților face un apel către toți cei implicați, să respecte măsurile sanitare pentru…
Noul studiu al rețelei de clinici MedLife arată că a identificat alte 274 de suspiciuni de Omicron dintr-un nou lot de 349 de probe analizate prin metoda pre-screening PCR. Potrivit…
Noul ordin comun prevede reguli noi și pentru cadrele didactice. Profesorii sunt acum obligați să anunțe directorul școlii sau consiliul de administrație dacă au COVID-19 sau s-au infectat cu SARS-CoV-2,…
UPDATE Școlile pot intra în sistem online din motive de infrastructură, după ce noul ordin comun cu regulile sanitare nu a eliminat această posibilitate și o prevede în continuare. Pentru…
“Zeci de mii de părinți și copii trebuie să se adapteze din nou, din mers, și să spere că vor putea rămâne sănătoși, fără să își compromită șansele la educație”,…
Elevii dintr-un județ nu merg la școală dacă, în județul lor, rata de ocupare a paturilor destinate bolnavilor de Covid-19 este mai mare de 75%, potrivit noilor reguli de funcționare…
În cadrul conferinței de presă în care au adus lămuriri legate de criteriile care vor fi luate în calcul la trecerea școlilor în sistem online, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și…
Toate școlile din România vor putea să funcționeze cu prezență fizică de luni, însă clasele care au trei cazuri de infectare cu noul coronavirus pe o perioadă de șapte zile…
Ministerul Educației a publicat ordinul de ministru comun cu Ministerul Sănătății, prin care sunt schimbate regulile din școlile din România. Potrivit anunțului autorităților, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial…
Cel mai influent sindicat al profesorilor din Franța, SNUipp-FSU, a anunțat recent grevă în toate școlile din Franța, joi, 13 ianuarie, ca răspuns la noul set de măsuri împotriva răspândirii…
Ministrul Educației anunță din nou că își dorește un an școlar cu mai multe zile de școală. Sorin Cîmpeanu a declarat marți seara la Digi24 că va propune în discuțiile…
„Începând de lunea viitoare”, intră în sistem online școlile și grădinițele cu sub 60% dintre angajați vaccinați, aflate în localitățile cu o incidență a infectării de peste 3 la mie,…
În prima zi de școală din acest an calendaristic, 3 ianuarie 2022, erau 15 localități pe lista celor cu rata de incidență de peste 3 la mie, potrivit datelor Ministerului…
În contextul începerii școlii pentru elevii din ciclul primar și pentru copiii de la grădiniță, europarlamentarul Victor Negrescu a scris pe pagina sa de Facebook că a solicitat ca „Uniunea…
Jumătate dintre profesori şi părinţi sunt de acord cu interzicerea folosirii măştilor textile la şcoală doar dacă se vor asigura măşti medicinale gratuite, se arată într-un sondaj realizat de World…
“Eu, ca ministru al Educației, nu doresc să mai modificăm structura anului școlar”, a declarat Sorin Cîmpeanu la Digi24. Acesta a vorbit pentru prima dată despre „vacanța forțată” pe care…
Într-o intervenție la B1TV, ministrul Educației a subliniat că Ordonanța 99 din 10 septembrie 2021 permite trecerea la ore online doar până la data de 10 ianuarie 2022. “Nu există…
Este nevoie de noi măsuri restrictive pentru a tempera dinamica răspândirii Omicron, care afectează și copiii, iar în câteva zile se va intensifica activitatea școlară, atrag atenția reprezentanții MedLife, potrivit…
Despre menținerea școlilor deschise, Alexandru Rafila a declarat în cadrul unei conferințe că „decizia trebuie să țină cont de modul în care se manifestă această variantă din punct de vedere…
Încetinirea pe cât posibil a valului 5 și pregătirea eficientă a școlii cu prezență fizică astfel încât etapele de predare și consolidare ale procesului educațional din semestrului 2 să nu…
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat după ședința de Guvern în care executivul a discutat hotărârea CNSU că “accesul copiilor la procesul de învățământ este esențial” și că susține “menținerea…
Introducerea obligativităţii testării pe bază de salivă pentru toţi elevii şi pentru întregul personal din învăţământ, de două ori pe săptămână, printr-o procedură clară care să se poată efectua în…
„Referitor la școala online, Ministerul a promis că, în contextul valului 5, nu va mai fi luată o vacanță forțată, fără a preciza însă alte măsuri adiționale pentru stabilizarea și…
Scenariile după care începe școala pe 3 ianuarie 2022 sunt cele stabilite în luna noiembrie 2021, potrivit ordinului comun al miniștrilor Educației și Sănătății. Regulile prevăd că școala se desfășoară…
Ne străduim să menținem școlile deschise, acestea sunt fundamentul pentru a avea noi generații sănătoase și instruite, scrie ministrul Alexandru Rafila, într-un mesaj pe Facebook. Acesta transmite că începutul de…
“Sunt de acord cu orice fel de măsuri care fac în așa fel încât școala să se poată derula cu prezență fizică”, a declarat ministrul Educației la briefingul de după…
Certificatul verde nu mai poate fi adoptat până la redeschiderea școlilor, pe 3 ianuarie, deoarece Parlamentul a intrat în vacanță parlamentară, potrivit declarațiilor făcute de premierul Nicolae Ciucă. El a…
O decizie la nivel politic pentru adoptarea certificatului electronic COVID ar evita închiderea școlilor, un „lockdown” şi un număr mare de decese cauzate de infecţia cu SARS-CoV-2, a declarat miercuri…
Școlile din Marea Britanie vor fi deschise în luna ianuarie, după vacanța de iarnă, în ciuda numărului de cazuri de Covid-19 care crește, asigură premierul din Regatul Unit, Boris Johnson,…
Este absolut esențial ca ministerele Educației și Sănătății să ia măsuri ca să nu se blocheze din nou sistemul educațional, spun reprezentanții elevilor într-un comunicat primit sâmbătă de Edupedu.ro. Consiliul…
Lista cu rata de incidență pe localități a fost publicată astăzi de către Ministerul Educației și este valabilă pentru luni, 6 decembrie. Amintim că școlile și grădinițele pot trece în activitate față…
Peste 40% dintre români cred că un program școlar ce include o masă este cel mai potrivit pentru copii, procent depășit cu câteva puncte – aproape 50% – de tabăra…
Primele măsuri și îndemnuri privind mediul școlar, în contextul răspândirii variantei sud-africane a noului coronavirus, au început să se facă auzite de duminică, în Anglia și Germania. La Londra, guvernul…
Autoritățile din Educație așteaptă mai întâi un semn din partea Ministerului Sănătății înainte să anunțe vreo decizie privind posibile schimbări în sistem din cauza răspândirii noii variante de coronavirus, tulpina…
Lista cu rata de incidență pe localități a fost publicată în această seară de către Ministerul Educației. Edupedu.ro a scris ieri că școlile și grădinițele pot trece în activitate față…
Gafă a președintei Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, Natalia Intotero (PSD). Aceasta a anunțat astăzi, printr-un comunicat de presă, că de săptămâna viitoare școlile și grădinițele îi pot aduce…
Școlile și grădinițele pot trece în activitate față în față în ziua imediat următoare scăderii ratei de incidență sub 3 la mie, anunță ministrul Educației. Astfel, trecerea de la școala…
Rata de incidență COVID în București a coborât la 2,87 cazuri la o mie de locuitori în 14 zile, potrivit datelor publicate miercuri de Direcția de Sănătate Publică. Când rata…
Prezența elevilor la vaccinare a crescut cu 26% față de săptămâna trecută și cea a profesorilor cu 31%, a anunțat marți medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, în…
Peste 16.100 de școli și grădinițe sunt deschise pentru elevi cu prezență fizică în săptămâna 22-26 noiembrie, potrivit datelor publicate de Ministerul Educației. Alte aproape 1.800 de școli și grădinițe…
“Noi nu putem face nimic, dumneavoastră, directorii, puteți să discutați cu colegii”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la TVR1, vineri seara, amintind că a primit mesaje de la directorii…