Dana Bobocea, directoarea Colegiului Național Grigore Moisil din București, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că sala de detenție a fost organizată la bibliotecă și un singur elev a…
„Dacă biblioteca devine o cameră de penitență, atunci lupta este pierdută din start. Nu cred că e o idee bună asta, din multe puncte de vedere. Și pentru că de…
În anul școlar 20242025, până în acest moment, 44 de școli, licee și grădinițe din județul Sibiu au implementat „sala de detenție” pentru elevii care deranjează orele. Zece elevi au…
Măsura sălii de detenție îi poate face pe elevi să se raporteze negativ la școală, iar pentru cei care ajung în aceste săli – să fie stigmatizați sau excluși, consideră…
Mai multe școli din România nu dispun de așa-numitele „săli de detenție” sau de spații de depozitare a telefoanelor, spun unii părinți și un profesor în cadrul emisiunii Deșteptarea, realizată…
Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, spune că nu ar trebui să ne referim la sala în care sunt trimiși elevii care deranjează ora ca fiind una “de…
Daria Haidău, directoarea Liceului de Arte și Muzică din Târgu Jiu, a declarat, pentru TVR Craiova, că elevii care perturbă orele și ajung la bibliotecă vor fi supravegheați atât audio-video,…
Președinta Consiliului Național al Elevilor (CNE), Bianca Ivan, spune că e foarte important impactul pe care îl va avea atât asupra elevilor, cât și asupra profesorilor, măsura care permite școlilor…
Odată cu noul Statut al Elevului pentru anul școlar 2024-2025, Ministerul Educației introduce un concept relativ nou în mediul educațional: un spațiu în care elevii care perturbă orele pot fi…
Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat, la TVR Info, referitor la camera de detenție, că „nu este nicio școală obligată să aplice această măsură dacă nu o consideră necesară sau…
Anul școlar 2024-2025 începe cu un nou regulament de funcționare pentru școli, sala de detenție pentru elevii care deranjează orele, sancțiuni noi pentru elevi și schimbarea criteriilor de acordare a…
“Trebuie definit ce înseamnă acest comportament necorespunzător al copilului”, (n.red în urma căruia poate fi trimis în sala de detenție), a spus Mihaela Ștefan, fost inspector general ISMB București, la…
Din anul școlar 2024-2025, elevii care deranjează orele pot să fie mutați într-o sală, sub supravegherea obligatorie a unui cadru didactic sau a unui cadru didactic auxiliar, potrivit noului Statut…
Sala de detenție care va fi introdusă din septembrie în școli este o măsură greu de realizat, spun mai mulți directori județul Sibiu, citați de publicația Turnul Sfatului. Pe lângă…
Camera de detenție în școli, așa cum este introdusă prin Statutul Elevului, conform unui anunț făcut miercuri de Ministerul Educației, „ e fix opusul a ceea ce am propus noi”,…
Ministrul Educației, Ligia Deca, a precizat într-o postare pe Facebook că „posibilitatea ca un profesor să decidă ca un elev să desfășoare activități în alt spațiu din școală, dacă deranjează…
Sala de detenție este introdusă oficial în școlile din România prin noul Statut al Elevului care urmează să intre în vigoare din septembrie anul acesta. Fiecare școală își va organiza…
Măsura propusă în proiectul Ministerului Educației privind statutul elevului de a permite profesorului să trimită elevii care au un comportament disruptiv la ore într-o sală în care să desfășoare studiu…
Sala de detenție introdusă în proiectul Statutul Elevilor 2024 încalcă dreptul elevilor la educație, Ministerul Educației nu ține cont de faptul că majoritatea școlilor nu sunt dotate cu suficiente săli…