Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca se află pe locul întâi în topul universităților de profil, fiind urmată, pe locul al doilea, de Universitatea de Medicină și…
Circa o mie de candidați de la farmacie și medicină dentară la examenul de Rezidențiat organizat în acest an îi solicită ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, suplimentarea locurilor, după ce peste…
Ministerul Sănătăţii va suplimenta cu 418 locuri numărul celor alocate în urma concursului de Rezidenţiat, pentru domeniul medicină, se arată într-un comunicat de presă al instituției. „Am suplimentat locurile în…
Concursul de intrare în Rezidențiat are un număr record de înscriși în acest an, peste 12.500, a anunțat Ministerul Sănătății vineri dimineață, într-un comunicat de presă. Este un număr „mai…
Ministerul Sănătății trebuie să ofere “predictibilitate” și să “suplimenteze considerabil numărul de locuri la concursul de rezidențiat”, cere, marți, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), care face trimitere…
Ministerul Sănătății organizează peste o lună, pe 21 noiembrie, concursul de intrare în rezidențiat pe post și rezidențiat pe loc în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie. Concursul se desfășoară…
Organizarea examenului de specialitate pentru medicii care și-au finalizat rezidențiatul „reprezintă un minim ajutor pentru personalul medical epuizat, care lucrează cu cazurile cele mai grave din secțiile ATI, dar și…