„Curriculumul nu poate fi impus de sus, implementat în izolare, ci trebuie dezvoltat continuu, rafinat și asumat de cei care îl pun în practică zilnic în clase”, a declarat Paulo…
Datele pe care le pune la dispoziția României Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), inclusiv în zona curriculară, vor fi incluse în diagnosticul sistemului de educație ce urmează să…
Abordarea interdisciplinară a matematicii, mai multă autonomie pentru profesori, instrumentele digitale care-și pot dovedi eficiența pot fi soluții pentru reforma modului cum este predată matematica în școli, așa încât să…
Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” propune ca noile planuri cadru să se aplice din septembrie 2027, după ce profesorii vor fi formați. Asta ar însemna cu generația de elevi…
Simona Sava, profesor universitar la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Sociologie şi Psihologie, Departamentul de Ştiinţe ale Educaţiei a dat un exemplu privind curriculumul din Germania de la…
Unitatea de Cercetare în Educație a transmis, într-un răspuns pentru Edupedu.ro, că „dacă examenele naționale rămân bazate pe memorare, reforma curriculară nu va schimba realitatea din sălile de clasă”. Răspunsul…
Fostul ministru al Educației, Mircea Miclea, critică modul în care au fost elaborate noile planuri-cadru pentru liceu, susținând că acestea au fost construite fără o viziune clară asupra formării elevilor.…
Prima promoție cu clasa a IX-a pe noile planuri-cadru va intra în anul școlar 2026-2027, dacă aceste lucruri merg conform planificării, a spus secretarul de stat în Ministerul Educației Bogdan…
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că schimbarea planurilor-cadru este un proces necesar și întârziat, având în vedere problemele majore din sistemul de educație. Acesta a subliniat că România se…
Reforma curriculară în învățământul preuniversitar este în plină desfășurare, iar noile planuri-cadru reprezintă primul pas în acest proces, a declarat vineri, 14 februarie, Marinela Marc, șefa Inspectoratului Școlar Județean (ISJ)…
Multe dintre discuțiile publice din mass-media/spațiul virtual/ cancelariile noastre sau de aproape oriunde te afli zilele astea au fost generate de schimbarea de paradigmă propusă de actualul ministru al educației…
Noile-planuri cadru despre care ministra Educației, Ligia Deca, a anunțat luni seară că sunt în stadiul analizelor de impact sunt la finalul procesului de elaborare, unul „foarte amplu”, pentru că…
Numărul de ore și posturi de profesori care vor fi tăiate sau adăugate în școli pe noile planuri-cadru sunt în analiza ministerului Educației, spune ministra Ligia Deca. Oficialul anunță că…
Guvernul polonez a introdus o nouă programă școlară „redusă” pentru noul an școlar. Conținutul acestuia a fost redus cu o cincime, ceea ce, potrivit Ministerului Educației, va oferi profesorilor și…
Chiar dacă există multe școli bune, preponderent în urban, unde, se pot găsi soluții pe cont propriu, sistemul de educație de stat este stricat dincolo de reparabil. Pentru a reface…
Patru ani estimează guvernul de la Varșovia că va dura o amplă reformă curriculară, reformă începută la începutul acestui an cu o fază de consultări preliminare și care ar urma…
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat, miercuri, la o conferință de presă în județul Argeș, că a discutat cu elevii și „am fost rugați să analizăm modul în care se…
La examenul de bacalaureat din Ungaria, care va suferi transformări majore la mai multe discipline din 2024, accentul va fi pus pe proiecte, respectiv examenul tradiţional în scris şi oral…
Învățarea pe bază de proiect, ce combină științele cu matematica și citirea, întărește rezultatele elevilor din școala primară și dezvoltarea lor socială și emoțională, arată un nou studiu realizat în…
Țara Galilor este în curs de adoptare a unui nou curriculum pentru învățământul preuniversitar, bazat pe un filon central pe care fiecare școală construiește după propriile nevoi. Acesta are drept…