Corina Popa, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, despre motivul principal pe care-l invocă școlile care aprobă “program de iarnă“ – elevii navetiști: Orarul mijloacelor de transport nu se schimbă, asta pe de o parte, pe de altă parte întuneric este și la 7:00, după cum întuneric este și la 8:00

Situația meteorologică nu este un excepțională, care să poată duce la adoptarea unui orar excepțional, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Educației, Corina Popa. Aceasta a declarat pentru Edupedu.ro că…
Vezi articolul

Propunerea de a trece la “orarul de iarnă” vine de obicei de la directorul școlii, nu de la elevi, iar cadrele didactice sunt majoritare și votează în acord cu directorul, spune Robert Avram, președintele Consiliului Național al Elevilor

Consiliul Național al Elevilor susține recomandarea trimisă marți de Ministerul Educației conform căreia „descurajează practicile unităților de învățământ care trec la orarul de iarnă și reduc durata orelor și a pauzelor”. Președintele…
Vezi articolul

Din toamnă, clase de maximum 10-15 elevi, care să stea 4 ore pe zi la școală, cu ore de 30 de minute și restul clasei, prin rotație, face școală online – Recomandările pentru redeschiderea școlilor, de la Institutul pentru Sănătate Publică

Din toamnă, clase de maximum 10-15 elevi, elevii să stea maximum 4 ore pe zi la școală, iar fiecare oră de curs să dureze cel mult 30 de minute, în…
Vezi articolul

Președintele Federației Asociațiilor de Părinți critică părinții care cer tăierea numărului de ore prin schimbarea planurilor-cadru: ”Nu mai puneți presiune fără să știți ceea ce ar trebui”

Contre între organizațiile de părinți pe tema reducerii numărului de ore din învățământul preuniversitar. Președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar (FNAP-IP), Iulian Cristache, susține, într-un mesaj…
Vezi articolul

Sindicatul FSLI anunță proteste, dacă nu se amână scăderea orelor de școală. Cere, în premieră, să fie redus numărul elevilor din clase și implementat programul Școală după școală pentru toți copiii

Sindicatele din educație conduse de Simion Hăncescu amenință cu proteste, dacă viitorul executiv nu dă Ordonanță de Urgență care să amâne aplicarea legii prin care se reduc orele de școală.…
Vezi articolul