Ministerul Educaţiei a solicitat Inspectoratelor şcolare să transmită până luni situaţia pe fiecare categorie de bursă, iar pentru bursele de merit o defalcare pe tranşe de medii, urmând ca, după…
Acordarea burselor de merit pentru 30% dintre elevii unei clase, fără prag de medie, a stârnit cele mai multe reacții și propuneri la dezbaterea organizată de Ministerul Educației despre metodologia…
Clarificări de urgență, solicitate Ministerului Educației de Federația Națională a Asociațiilor de Părinți cu privire la criteriile de acordare a burselor școlare. Potrivit unui comunicat, reprezentanții FNAP reclamă „o serie…
Elevii sunt îndemnați să poarte haine de culoare neagră timp de o săptămână „pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la inechitatea în acordarea burselor”, potrivit unui comunicat…
Pe durata săptămânii 10-16 ianuarie, elevii vor organiza o grevă japoneză în semn de protest față de tăierea burselor, anunță într-un comunicat Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociația Elevilor din Constanța…
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, consilierul ministrului Educației, fost secretar de stat pentru drepturi și egalitatea de șanse, Radu Szekely, a dat câteva explicații în scandalul legat de…
“53 la sută dintre elevii României au luat într-un an atipic, cu un sistem de evaluare irelevant, note peste 8.50“, a explicat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la Antena 3. Sorin…