Browsing Tag
program noua ne pasa
Elevii pasionați de fizică, matematică sau informatică se pot înscrie la cursuri gratuite de pregătire organizate de profesori voluntari, în programul ”Hai la olimpiadă!” / Formularul este deschis până în octombrie
Peste 320 de mii de copii au abandonat școala în generațiile care au terminat clasa a VIII-a în ultimii 10 ani, un număr echivalent cu populația Clujului / În mediul rural o cincime dintr-o generație „se pierde” în primii 8 ani de școală
Peste 5.900 de ore remediale au fost asigurate pentru copiii din mediul rural, printr-o campanie de combatere a abandonului școlar – “Orarul clasei care nu se lasă”
Au început înscrierile pentru “Hai la Olimpiadă!”, program de pregătire pentru elevii din școlile publice interesați să se pregătească la matematică, fizică sau informatică la nivel competitiv
Material susținut de eMAG și Fundația Nouă ne pasă
Abandonul școlar, redus cu până la 80% în școlile din mediul rural în care copiii la risc fac afterschool în centre speciale în care au și o masă. Gabriela Mihalache, profesoară de limba română: Învață mai bine pentru că nu primesc note, nu se simt stresați și pentru că își fac temele cu noi. Le-au crescut mediile la clasă cam cu un punct într-un an / Ce orar au
Material susținut de Fundația Nouă ne pasă
Blestemul învățământului simultan. Profesoară: Rezultatele lor sunt în scădere cu 50% față de elevii care învață normal / Școală ca în secolul XIX, cu elevi de la mai multe clase adunați la un loc, fiindcă altfel legea o desființează
Material susținut de Fundația Nouă ne pasă