Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR) solicită Ministerului Educaţiei şi Parlamentului iniţierea demersurilor pentru modificarea cadrului legal, astfel încât să se utilizeze avantajele oferite de sistemul online în activităţile de predare-învăţare-evaluare,…
Trei din patru studenți înscriși la licență în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative și peste 90% dintre cei înscriși la master optează pentru cursurile online, întrebați fiind…
Universitățile ar trebui să păstreze, pe măsură ce revin la predarea tradițională, față în față, o multitudine de practici la care au apelat în timpul pandemiei și al predării online,…
Senatul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a validat, joi, propunerea Consiliului de Administrație ca toate facultățile să reia activitățile didactice cu prezență fizică cel târziu pe data de 4…
Studenții de la Universitatea Al. I. Cuza din Iași vor avea “vacanță” în următoarele două săptămâni, în urma ieșirii din starea de alertă și a deciziei de trecere de la…
ARACIS, agenția care evaluează calitatea în învățământul superior, “nu are responsabilitate vizavi de o perioadă intermediară” pentru revenirea de la predarea online la predarea față în față, în universitățile românești,…
Studenții din circa jumătate dintre facultățile universităților românești încep noul an universitar în sistem hibrid, în timp ce aproximativ 35% dintre facultăți încep anul cu predare integral față în față,…
Elevii din clasele mari nu vor mai fi obligați să poarte mască în clase sau în zonele comune ale școlilor din Anglia din data de 17 mai, când această națiune…
Școlile românești se redeschid, după o lună de “vacanță”, în aceeași perioadă în care revin la clasă și elevi din alte țări europene, forțate la rândul lor să închidă școlile…