„Pe adresa de e-mail a Parchetului au fost primite ale două noi sesizări” în cazul profesorului de sociologie Alfred Bulai de la SNSPA, potrivit unei relatări Știrile Pro TV. Reporterul…
Săptămâna aceasta încep audierile în dosarul care vizează infracţiunea de folosirea funcţiei în scop sexual în dosarul în care procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 şi poliţiştii fac…
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au solicitat joi instanţei de judecată arestarea preventivă a elevului de 16 ani de la Colegiul Naţional „Ion Creangă” din Bucureşti, care miercuri…
DNA și Parchetul Vrancea au clasat două dosare ce îl vizau pe Angel Tîlvăr (PSD), actualul ministru al Apărării, potrivit răspunsurilor oficiale pentru G4Media. Dosarele au fost constituite după o…
Potrivit Inspectoratului de Poliție Ilfov, în cazul perchezițiilor de la Școala Gimnazială Jilava nr. 1, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, pentru posibile fapte de abuz. Verificările…
Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a solicitat instanței, vineri, să aprobe arestarea preventivă în privința unui fost prorector din cadrul Universității “Dunărea de Jos” din Galați, în legătură cu…
O acțiune a poliției este în curs de desfășurare, miercuri dimineață, la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, potrivit surselor Edupedu.ro. Aceasta ar avea loc în legătură cu un dosar…