Într-un singur an, în 2022, organizația Narada a reușit să rezolve 237 de alerte ale școlilor din România, iar 36 sunt în curs de rezolvare, cu sprijinul a 20 de…
Prin această serie de evenimente, organizația Narada mobilizează școlile și comunitățile din jurul acestora și le susține inclusiv cu sprijinul partenerilor din mediul privat pentru a-și rezolva singure urgențele. La…
Un număr de 25 de şcoli din ţară vor organiza simultan târguri de Crăciun, pe 16 decembrie, pentru a strânge fonduri necesare remedierii infrastructurii lor inadecvate, potrivit Agerpres. Târgurile fac…
În contextul războiului din Ucraina și al nevoii de integrare a elevilor ucraineni în sistemul de învățământ, organizația neguvernamentală Narada derulează, în perioada octombrie – 15 noiembrie 2022, un proiect…
5 școli din județele Vâlcea, Mehedinți, Dolj și Argeș au primit sprijin pentru soluționarea urgențelor semnalate pe HartaEdu, de la dotarea cu tehnologie nouă și materiale didactice, până la reamenajarea…
Noi discipline extracurriculare materiei de la școală, cursuri aplicate care pun accent pe abilități, pasiune și învățare activă și care fac școala și procesul de învățare atractive pentru elevii din…
Profesorii care vor înscrie alerte pe HartaEdu.ro şi care vor aduna un număr cât mai mare de susţinători ai cauzei lor, intră în cursa pentru câştigarea fondurilor ce rezolvă nevoile…
Probleme de conectivitate sau lipsa tehnologiei necesare educației digitale, instituții fără sursă de apă autorizată, fără grupuri sanitare sau săli de sport, ori nevoi punctuale ale sălilor de clasă, ale…
Până la 100.000 de copii din orice colț al țării se pot înscrie pe o platformă gratuită de educație remedială, Naradix, pusă de Narada și partenerii săi la dispoziția profesorilor…
O platformă de educație remedială organizează începând de luni, 26 iulie, ore remediale pentru elevi de clase primare și de gimnaziu. La acestea, pot participa live 100 de participanți, la…
“Nu face nimic acasă”, se plânge un părinte într-un sondaj despre predarea la distanță. “Copiii se duc la centrul de tineret și fac acolo, nu au altfel cum”, se plânge…
Dincolo de criza sanitară, pandemia a lovit în moduri dureroase în toate zonele societății, iar categoriile vulnerabile au avut cel mai mult de suferit. Copiii din comunitățile rurale sau din…
Ministerul Educației anunță că lansează, alături de o organizație neguvernamentală, un modul de clase digitale. “Mâine, 1 aprilie, se va lansa Naradix – modul de clase digitale, prin care adolescenți…
Andra, Armina și Alexandra și-au pus sămbătă câte o mască chirurgicală pe față, mănuși și au pornit cu mașina într-o expediție de livrat tablete și laptopuri pentru mai mulți elevi…