Ministerul Educației desfășoară în prezent un program de formare a profesorilor pentru accesarea de fonduri europene de către școli, cu experți de la Banca Mondială. Programul ar urma să fie…
Cum afectează lipsa de predictibilitate actul didactic și capacitatea elevilor de asimilare și dobândire a cunoștințelor sau care sunt proiectele europene în curs de implementare și ce efecte ar trebui…
Răsturnare de situație în PNL: în aceeași zi în care a declarat pentru Edupedu.ro că postul de secretar de stat în Ministerul Educație pe fonduri europene a fost stabilit de…
“De luni, Inspectoratul Școlar al Municipiului București va transmite pe pagina de Facebook lecții susținute de inspectorii școlari de specialitate, de profesori, de reprezentanți ai Crucii Roșii și de psihologi,…
Rezultatele evaluărilor psihosomatice le vor fi transmise părinților de către Inspectoratul Școlar București, online sau prin poștă, a declarat pentru Edupedu.ro inspectorul școlar adjunct, Maria Manea. Este vorba despre documentele…
Grădinițele și postlicealele private din București vor fi controlate la începutul lunii martie de Inspectoratul Școlar, ca urmare a neregulilor semnalate în repetate rânduri de părinți și presă, a declarat…