Ministra Educației, Ligia Deca, a confirmat participarea la „Ora Guvernului“, o sesiune în care membri ai Executivului vorbesc în fața parlamentarilor. Conform programării de pe site-ul Senatului, aceasta va vorbi…
Ministrul Educației, Ligia Deca, a fost în acest weekend în vizită în Emiratele Arabe Unite, unde a făcut parte din delegația oficială a președintelui Klaus Iohannis. Aceasta anunță pe Facebook…
O coaliție formată din 42 de ONG-uri, asociații studențești și de elevi îi cere Ministrei Educației, Ligia Deca, respectarea principiilor nediscriminării în educație, într-o scrisoare deschisă. Semnatarii atrag atenția cu…
Miniștrii român și francez ai educației anunță într-un comunicat de presă comun organizarea de cursuri de formare, seminarii în special în zona educației incluzive, a luptei împotriva abandonului școlar, a…
Testarea anuală a „alfabetizării funcționale” a elevilor este prevăzută în proiectul legii învățământului, varianta Deca, iar rezultatele la aceste testări nu vor fi folosite pentru a pune note în catalog,…
Religia ar trebui să poată fi aleasă de către elevi, la fel ca alte discipline din trunchiul comun, ca probă de examen la noul Bacalaureat, propus în proiectul legii Educației.…
Cultele religioase cer ministrei Educației, Ligia Deca, să elimine definiția „diversității” din proiectul legii învățământului preuniversitar, potrivit unei scrisori consultate de Edupedu.ro, semnate de 13 reprezentanți ai bisericilor recunoscute de…
Analiză semnată de profesorul Lazăr Vlăsceanu, unul dintre cei mai proeminenți sociologi români, cercetător în cadrul Catedrei de Sociologie pe care a condus-o la Universitatea din Bucureşti, cu doctoratul în…
Avem nevoie de o perioadă mai lungă în școală, spune ministrul Educației, Ligia Deca, într-un interviu pentru postul public de radio. Aceasta a dat exemplul statelor dezvoltate, care au programul…
Ministrul Educației, Ligia Deca, a explicat ce a vrut să spună în briefingul de presă de joi, de la Guvern, când a făcut o afirmație care poate produce confuzie, legată…
Dezastrul care guvernează Ministerul Educației în Guvernul Ciucă s-a etalat în toată splendoarea sa joi, în conferința susținută de Ligia Deca la Palatul Victoria. Ce a auzit o societate întreagă,…
„Profesorii care au responsabilitatea pregătirii copiilor la clasă nu trebuie să fie în niciun fel motivați să continue pregătirea în regim privat, cu banii familiilor”, a declarat ministrul Educației, Ligia…
Prevederea din actuala lege a Educației, conținută în articolul 26, este transformată în proiectul legii învățământului preuniversitar, varianta Deca. Au fost limitate posibilitățile de pilotare pentru școli la doar câteva…
Ministra Educației a declarat de la Palatul Victoria, după ședința de guvern în care a prezentat în primă lectură proiectele legilor educației, că admiterea la liceu în forma propusă este…
Gafe ale ministrului Educației Ligia Deca, care în încercarea de a explica de ce a păstrat în propriile proiecte de legi ale educației titularizarea ca sistem de angajare „pe viață“…
Unitățile de învățământ de stat nu vor putea să angajeze direct profesorii, așa cum se întâmplă în privat și cum era prevăzut inițial în Legea Educației 1/2011. „Deocamdată, având în…
Ministra Educației, Ligia Deca, susține că nu a găsit încă soluția juridică pentru a-i opri să mai candideze la șefia universităților pe rectorii care sunt în funcții de 12 ani.…
„În acest moment, proiectele legislative includ propunerea pe care noi deja am prezentat-o săptămâna trecută, cea cu admitere la liceu după evaluarea națională, pentru profilurile unde există concurență”, a declarat…
Ministra Educației, Ligia Deca, a susținut la Guvern o serie de declarații cu privire la traseul proiectelor de legi ale educației, la finalul ședinței Executivului. Aceasta a precizat că așteaptă…
Elevii cei mai dezavantajați din clasele primare vor primi rechizite gratuite în valoare de 65 de lei, iar elevii de gimnaziu rechizite în valoare de 75 de lei, în anul…
Cursa lungă a nașterii noilor legi ale educației se apropie de sfârșit. Și, ca la marile competiții, ultima sută de metri poate fi, și de cele mai multe ori este,…
Mihaela Popa, fost secretar de stat în Ministerul Educației, susține că învățământul obligatoriu ar trebui să se termine la 16 ani, cu trecerea clasei a IX-a la gimnaziu, pe modelul…
Rectorii-parlamentari-politicieni vor putea să conducă universitățile încă 10 ani de aici înainte, unii cumulând peste 20 de ani de șefie a comunităților pe care topurile internaționale le notează tot mai…
Extinderea programului „Școală după școală” la nivel național este cerută oficial de organizația World Vision România, într-o reacție la proiectele legilor învățământului lansate în dezbatere de ministrul Ligia Deca. Organizația…
Proiectele celor două legi referitoare la învățământul preuniversitar și învățământul superior sunt, ca să folosesc o expresie dragă dlui Iliescu, emanația, după 8 ani, a proiectului prezidențial „România educată”. Emanația…
„Protestele anunțate (de sindicate -n.red) nu vizează măsurile pe care noul pachet legislativ le anunță. Ele vizează grila de salarizare, conform actualei legi a salarizării, și acele creșteri succesive până…
Materiile pe care le aleg elevii din oferta școlii s-ar putea face și în format hibrid, după cum a anunțat ministrul Educației, Ligia Deca, la digi24.ro: „Ceea ce cred că…
„Vom avea o pilotare a acestui examen de admitere înainte ca el să intre în vigoare pentru toți copiii, dacă vor opta ei sau dacă vor opta liceele pentru a…
Ligia Deca a spus că salarizarea profesorilor pe criterii de performanță nu este posibilă: „Întâi cred că trebuie să stabilim și să punem la punct un sistem coerent de evaluare…
Președintele României, demnitate ocupată în acest moment de Klaus Iohannis, apare în proiectul legii educației, publicat azi de ministra Ligia Deca, fostă consilier de stat la Cotroceni. Proiectul îl include…
USR reacționează într-un comunicat de presă, după ce ministra Educației a prezentat, luni, principalele modificări ale legilor Învățământului Preuniversitar și Învățământului Superior, într-o conferință de presă. Printre schimbările anunțate sunt…
Generalizarea masteratului didactic, titularizarea pe jumătate de normă, eliminarea definitivatului și înlocuirea lui cu licențierea în cariera didactică au fost anunțate de ministrul Educației, Ligia Deca, în cadrul unei conferință…
Ministrul Educației, Ligia Deca, a evitat un răspuns tranșant când, în conferința de presă de luni, a fost întrebată în mod repetat în legătură cu o eventuală demisie sau “linie…
„În sesiunile de vară și toamnă, elevii vor avea mai puține discipline de examen, pentru că probele de competențe lingvistice pentru limba 1, limba 2, probele de competențe digitale și…
Ministra Educației, Ligia Deca, a precizat că salarizarea profesorilor va fi progresivă, având la bază salariul mediu brut pe economie și că va fi inclusă în legile educației. Ligia Deca…
Admiterea la liceu poate fi organizată pentru cel mult 60% din locuri, dacă liceul optează pentru această posibilitate, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar. Prima generație care ar urma să dea…
Proiectele legilor Educației vor fi publicate pe site-ul ministerului luni și vor fi puse în dezbatere publică timp de 10 zile, a anunțat ministra Educației, Ligia Deca, în cadrul unei…
Fostul ministru al educației Daniel Funeriu spune, cu câteva ore înainte ca ministra Ligia Deca să prezinte public proiectele legilor educației pe care le-a finalizat în cele 4 luni de…
Cele două proiecte de legi consolidate ale educației, lansate în dezbatere publică în vara anului trecut, vor fi prezentate luni, 27 februarie, într-o conferință de presă care va avea loc…
Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat miercuri, 22 februarie, că sunt peste 3.700 de copii ucraineni cu statut de audienți în unitățile de învățământ preuniversitar: „Conform raportărilor din partea inspectoratelor,…
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că „nu este vorba de eliminarea, din proiectul legii învățământului preuniversitar, a acelui articol care face referire…
Ministra Ligia Deca a anunțat, după ședința PNL de luni, că își dorește ca “după întâlnirea din coaliție din această săptămână, să putem face public un calendar care vizează toate…
Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat luni, într-o declarație de presă de la sediul PNL, că “tot ceea ce ține de grila de salarizare va fi prevăzut în legea specială”,…
Critici dure lansate astăzi la adresa ministrei educației, Ligia Deca, de către o parte dintre liderii liberali prezenți la ședința Biroului Executiv (BEX) al PNL. Liderii cu cele mai vocale…
USR a depus o solicitare ca ministrul Educaţiei, Ligia Deca, să vină la „Ora Guvernului” în plenul din 1 martie al Senatului, de la ora 11:30, pentru a oferi explicaţii…
„În ceea ce privește profesorii din zonele dezavantajate, ne propunem, pe de o parte, sa avem un coeficient suplimentar de finanțare al acelor școli și, în plus, avem o serie…
„Nu există vreo secretizare cu implicarea Federației pe care o conduc” a legilor educației din partea ministrei Educației, Ligia Deca, „așa cum apare în presă”, scrie președintele Federației Naționale a…
Andra Berceanu, director executiv al Federației Părinților și Aparținătorilor Legali din România (FePAL), a reacționat după ce Ligia Deca a derulat consultări paralele, pe ascuns, cu organizațiile „partenere”, cărora le-a…
Vineri la prânz a avut loc o nouă ședință între reprezentanții partidelor politice și conducerea Ministerului Educației pe eventuale modificări pentru „corectarea” proiectelor de legi ale educației. Potrivit surselor Edupedu.ro,…
Ligia Deca, ministra Educației, anunță „consultări” și „un dialog structurat” pe cele două proiecte de legi ale Educației cu cei din comisia de dialog social (CDS), cu asociațiile autorităților locale…
Ministrul Educației, Ligia Deca, a explicat de ce nu a dat vacanță de Paști în anul școlar viitor, 2023-2024. Potrivit structurii anului școlar, vacanța de primăvară pică la mijloc între…
“Încurajarea colaborării la nivel județean și local” și “creșterea înțelegerii mecanismului de intervenție instituțională” sunt primele lucruri pentru care ministrul Educației, Ligia Deca, și ministrul Familiei, Gabriela Firea, precum și…
Ședința pentru amendarea proiectelor de legi ale învățământului preuniversitar și superior are loc la Ministerul Educației, marți după-amiază, potrivit surselor Edupedu.ro. Întâlnirea a început la ora 14:00 și a fost…
Ligia Deca, Ministrul Educației, a propus o călătorie în viitor și a prezentat cum ar arăta traseul educațional al unei eleve de etnie romă în România educată, cum poate ajunge…
Tudor Chirilă cere transparență pentru proiectele de legi ale Educației. Într-un mesaj scris pe pagina de demnitar a Ligiei Deca, artistul o întreabă pe ministră dacă i se pare normal…