Bursele stART pentru liceeni talentați la desen, pictură, muzică, dans, vlogging, scriere creativă, fotografie și actorie: câte 8.000 de lei pe an pentru 60 de tineri. Înscrierile pentru a X-a ediție se încheie pe 20 noiembrie / Mesaj pentru profesori (P)

Bursele stART, program desfășurat de Școala de Valori în parteneriat cu Provident Financial România, cu sprijinul Ministerului Educaţiei, susține de 10 ani dezvoltarea talentelor elevilor de liceu. În acest an,…
Vezi articolul

Studiu pe un eșantion de oportunitate: din peste 570 de liceeni care au răspuns la chestionare online, majoritatea au valori de stânga, iar nouă din zece vor ca statul să asigure sănătate și educație de calitate și să garanteze drepturile egale ale cetățenilor

Majoritatea celor 575 de liceeni din 34 de județe, participanți la un sondaj al organizației World Vision România, care au răspuns la un chestionar online, au valori de stânga, conform…
Vezi articolul

Elevii de liceu ar putea primi și ei lapte și fructe din fonduri europene, până în 2029, prin extinderea Programului pentru școli. „Aceasta este ținta noastră. Avem deja acceptul Comisiei Europene să asigurăm pentru toți elevii din sistemul de școlarizare”, spune Gheorghe Lăcătușu, șef serviciu la Direcția Generală Politici Agricole a Ministerului Agriculturii

Programul pentru școli al României prin care copii de grădiniță și elevii de clasele primare și gimnaziu primesc în prezent lapte și fructe ar putea fi extins și la elevii…
Vezi articolul

Festival-concurs de teatru, vorbit în public și recitări pentru elevi, organizat de liceul din Sinaia, inclus în lista concursurilor interjudețene 2024. Înscrierile sunt deschise până pe 17 martie

Elevii de liceu din țară pot participa la festivalul-concurs de artă teatrală “Primavera” – 2024, organizat de Colegiul “Mihail Cantacuzino” din Sinaia pe 4 secțiuni: teatru pe echipe, public speaking, one man…
Vezi articolul

Material susținut de Samsung Electronics Romania

VIDEO E nevoie de o comunitate întreagă pentru a moderniza cu sens o școală. Colaborarea dintre autoritățile locale, profesorii și părinții din comuna Țibucani, Neamț poate fi soluția pentru viitorul elevilor

Valul de proiecte de modernizare a școlilor cu bani din PNRR a cuprins tot mai multe localități în acest an. Fie că vorbim despre dotările cu mobilier, fie de cele…
Vezi articolul

Meditații gratuite oferite de elevii de la oraș colegilor lor din mediul rural / Sesiunile se desfășoară online și sunt susținute de 60 de liceeni voluntari, sub supravegherea a opt profesori evaluatori

Proiectul MOV (Meditații Oferite de Voluntari) este conceput și organizat de Asociația Lume Bună. Editura Booklet este sponsorul ediției din 2023 al unuia dintre cele mai ambițioase proiecte educaționale din România, proiect dezvoltat în plină pandemie și…
Vezi articolul

„Nu avem o selecție foarte sănătoasă a persoanelor care ajung să predea în învățământ”, spune profesorul de filosofie Lucian Maier. Inspecțiile care se fac la clasă sunt, în bună măsură, o formalitate, potrivit acestuia

„Învățământul de calitate este legat de posibilitatea de a-i avea pe cei mai buni studenți în școli, însă pentru un absolvent bun de facultate e mult mai ușor să găsească…
Vezi articolul

Olimpiada Națională de Limba și literatura română 2023, clasele IX-XII, începe miercuri la Sibiu. Peste 350 de liceeni și profesori sunt așteptați la concurs, vizite la muzee, dezbateri – programul participanților

Miercuri, 19 aprilie, se dă startul Olimpiadei Naționale de Limba și literatura română (ONLLR), clasele de liceu, conform calendarului oficial de concursuri. 278 de elevi din toată țara și peste 90 de…
Vezi articolul

Cel puțin 12.000 de elevi au fost racolați de Securitate în vremea comunismului / Germina Nagâț, CNSAS: Erau recrutați în școală și aduși la întâlnirea cu ofițerul de un cadru didactic / Procuror militar: Foarte mulți sunt în prezent locotenent-colonel pentru că au continuat să lucreze în SRI

Între 12-13.000 de elevi au fost recrutați de fosta Securitate pentru a face Poliție politică, potrivit reprezentanților Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Fostei Securități, citați de Euronews România. CNSAS a…
Vezi articolul

Echipe formate din 7 elevi și un profesor coordonator se pot înscrie pentru finanțarea de 150.000 de lei, în cadrul programului „Bugetare Participativă – Liceul Tău”, anunță viceprimarul Capitalei / Înscrierile au loc până pe 28 aprilie

Echipe alcătuite din câte şapte elevi şi un cadru didactic coordonator se pot înscrie, începând de vineri, 24 martie, în cursa pentru finanţarea de 150.000 de lei, pusă la dispoziţie…
Vezi articolul
Transport gratuit pentru elevi

Un grup de elevi din Hunedoara, plecat în Macedonia în cadrul unui proiect Erasmus, se întoarce mai devreme în țară, după ce un elev a fost prins cu droguri asupra sa / Cazul este verificat de o comisie de anchetă formată din membri ai mai multor instituții

12 elevi de la trei licee din Hunedoara, selectați să participe timp de 5 zile la un proiect Erasmus în Macedonia, se întorc acasă mai devreme, după ce asupra unui…
Vezi articolul

Avocatul Poporului critică eliminarea burselor rurale pentru liceeni: Se mențin și se vor adânci inechitățile între elevii din mediul rural și cei din mediul urban, ceea ce contravine chiar Proiectului România Educată

Prin eliminarea burselor sociale pentru liceenii care învață într-o altă localitate față de cea de domiciliu „se mențin și se vor adânci inechitățile între elevii din mediul rural și cei…
Vezi articolul