Avizele și atestatele suplimentare pe care trebuie să le prezinte cadrele didactice și cei care vor să își completeze norma didactică au fost introduse în Legea Educației 1/2011. Inițial, președintele…
Guvernul a aprobat în termen record, prin ordonanță de urgență (OUG), modificări la legea actuală a Educației, astfel încât universitățile să poată înființa societăți comerciale și consorții de învățământ dual,…
În actuala lege a Educației Naționale nr. 1/2011 nu exista decât noțiunea de învățământ special, nu se făcea vreo diferențiere între stat sau privat. Printr-un amendament adus legii, care a…
Inspectoratele școlare județene se transformă în direcții județene de învățământ preuniversitar ca servicii publice deconcentrate aflate în subordinea Ministerului Educației, anunță ministrul Sorin Cîmpeanu. Acesta face declarații de presă în…
Propunerea pentru noua Lege a Educației a întârziat să apară, deși trebuia prezentată în guvern în luna iunie 2022, fapt criticat de Consiliul Național al Elevilor, potrivit unui comunicat remis…
„Noi va trebui să avem o nouă lege a educației, cel mai probabil o lege a învățământului superior, separat de o lege a învățământului preuniversitar”, a declarat vineri seară ministrul…
Curtea Constituţională a României a respins, marţi, sesizarea USR privind Legea bugetului de stat pe 2022, relatează Agerpres. Sesizarea invoca și încălcarea prevederilor constituționale privind dreptul la învățătură, “prin nealocarea…
Primele întâlniri de lucru pentru o nouă lege a Educației, care va avea la bază proiectul prezidențial România Educată, vor începe săptămâna viitoare, a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în…
Modificările aduse Legii Educației Naționale nr. 1/2011 (art. 16 alin. 1) prevăd că învățământul general obligatoriu va fi extins, treptat, la 16 clase până în anul 2030. Va include atât…
Partidul Național Liberal, de guvernământ, spune că, dacă va rămâne la guvernare după alegerile parlamentare, va revizui cadrul normativ în educație, va reforma cariera didactică și va lua măsuri extinse…
Președintele Klaus Iohannis a trimis, miercuri, Parlamentului spre reexaminare legea referitoare la interzicerea comportamentului de tip bullying în școli. Șeful statului apreciază că în noua versiune a legii “nu se…
“Avem din partea doamnei Andronescu o reciclare sub forma unor principii vagi a unor soluții concrete prezentate cu 8 ani în urmă. Mai clar spus, viitorul ar fi putut începe…
Renunţarea la denumirea “clasa pregătitoare”, dar şi noua structură a învăţământului primar, învăţământului gimnazial sau a celui liceal, anunţate de Ecaterina Andronescu şi susţinute de documentele puse în dezbatere publică,…