Ocupația de profesor itinerant și de sprijin va fi introdusă în Clasificarea ocupaţiilor din România, conform unui proiect de ordin privind completarea Clasificării ocupaţiilor din România, al ministrului muncii și…
Cei mai mulți români cu studii superioare absolvite sunt în municipiul București și județele Ilfov, Cluj, Timișoara și Brașov. La polul opus sunt județele Vaslui, Călărași și Botoșani, unde ponderea…
Salariul mediu net în învățământ a ajuns la 4025 de lei în luna noiembrie 2022, anunță Institutul Național de Statistică (INS). Nivelul a mai fost atins în luna iunie a…
Persoanele care s-au declarat ca fiind de etnie romă la recensământ au cel mai scăzut nivel de educație și cel mai mic procent de persoane care au absolvit studii superioare.…
Datele privind Recensământul Populației și Locuințelor din 2021, publicate vineri, 30 decembrie, de Institutul Național de Statistică, arată că doar 3% din populația României a absolvit studii superioare în ultimii…
Aproximativ 3,18 milioane de copii cu vârsta între 0 și 14 ani au domiciliul în România, fiind depășiți numeric cu 672.000 de către cei cu vârste peste 65 de ani,…
Un procent de 44,6 dintre studenții și elevii de peste 16 ani au declarat că citesc online site-uri de știri, ziare și reviste, potrivit celei mai recente anchete INS despre…
Populația şcolară din sistemul naţional de educaţie a ajuns în anul şcolar/universitar 2018 – 2019 la 3,547 milioane de elevi şi studenţi, conform Institutului Naţional de Statistică (INS). În comparație,…
Anul trecut au fost peste 143 de mii de căsătorii, iar mai mult de 23% dintre ele s-au legat între persoane care au studii liceale, potrivit datelor de la Institutul…
Anul trecut în România s-au născut cei mai puțini copii din ultima jumătate de secol, potrivit datelor oficiale disponibile și a celor obținute de Edupedu.ro. Practic, de la decretul dat…