Scrierea incluzivă în Franța ar putea să nu mai stea la baza documentelor oficiale ale instituțiilor sau în comunicările publice, după ce un proiect de lege care a trecut la…
Copiii și adolescenții pot participa la mai multe ateliere organizat gratuit de institutele culturale din București sâmbătă, 23 septembrie, cu ocazia Zilei limbilor europene, potrivit unui comunicat primit la redacție.…
O coaliție formată din 42 de ONG-uri, asociații studențești și de elevi îi cere Ministrei Educației, Ligia Deca, respectarea principiilor nediscriminării în educație, într-o scrisoare deschisă. Semnatarii atrag atenția cu…
În mai bine de jumătate dintre școlile ai căror directori sau profesori au participat la un sondaj Salvați Copiii, școli unde învață și elevi cu cerințe educaționale speciale, consilierul școlar…
Rata deprivării materiale și sociale severe în rândul tinerilor – cu vârste între 15 și 29 de ani – a fost de 7% în 2020, în Uniunea Europeană, arată datele…
Google anunță lansearea unei competiții dedicate țărilor din Europa Centrală și de Est, prin care va distribui 2 milioane de euro în granturi către organizații din România și alte 10…