Populația Pământului va ajunge, la mijlocului acestei luni, la 8 miliarde de locuitori, anunță Organizația Națiunilor Unite (ONU), într-un comunicat de presă de luni. India ar urma să devină cea…
La 1 ianuarie 2021, tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani reprezentau 16,3% din populația totală a Uniunii Europene. Până în 2050, tinerii vor reprezenta 14,9% din populația…
Aproximativ 3,18 milioane de copii cu vârsta între 0 și 14 ani au domiciliul în România, fiind depășiți numeric cu 672.000 de către cei cu vârste peste 65 de ani,…
Sistemele de educație din lume au ajuns în ipostaza în care trebuie să pregătească viitoarele generații atât pentru a depăși “frontierele” planetare, cât și pentru a face față presiunilor demografice;…
Tăierea de posturi didactice nu este soluția pentru problemele produse de scăderea numărului de elevi, ci reducerea numărului de elevi în clase și mai mult timp petrecut de copii la…