„România va trebui să stabilească o legătură mai strânsă între promovare, salarizare și performanță”, dacă își dorește ca regulile pentru evoluția în carieră a cadrelor didactice și creșterile salariale planificate…
În perioada 19-21 iunie, profesorii care și-au depus dosarul pentru acordarea gradației de merit 2023 și sunt nemulțumiți de punctajul obținut pot depune o cerere de contestație. Inspectoratul Școlar al…
Pe lista cu numărul gradațiilor de merit pentru anul 2023, publicată de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB), în dreptul categoriei de personal auxiliar apare 0 (zero), conform documentului oficial.…
Profesorii, directorii de școli, inspectorii și personalul auxiliar care vor să obțină, timp de 5 ani, cu un sfert de salariu mai mult lunar, ar urma să depună dosarele pentru…
„Contribuția” profesorilor la activitățile de educație extrașcolară este recunoscută prin luarea în considerare în cadrul evaluărilor periodice și pentru acordarea gradațiilor de merit, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar, în varianta…
Ordinul de ministru pentru aprobarea Metodologiei și criteriilor privind acordarea gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, în sesiunea 2022, a fost publicat în Monitorul Oficial nr…
Criteriile de acordare a gradației de merit în Sesiunea 2020 se modifică, potrivit unui proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Educației. Comparativ cu criteriile din sesiunea 2019, sunt punctate…
În calculul drepturilor salariale pentru plata cu ora nu se include și gradația de merit, se arată în Decizia Inaltei Curți de Casație și Justiție publicată în Monitorul Oficial pe…
“Avem în branșă ‘colegi’ care vânează diplome, cumpără adeverințe și bifează documente, ‘colegi’ despre care mă întreb dacă nu ar fi mai bine să facă altceva pentru că am mari…