Pentru ca Programul pentru școli al României – cu principala componentă „Laptele Școlar” finanțat prin schema europeană cu același nume – să rămână relevant și eficient, este esențială colaborarea între…
Reprezentanți ai autorităților locale, județene și ai inspectoratelor școlare, directori de unități de învățământ, reprezentanți ai patronatului producătorilor și distribuitorilor de lapte, elevi, profesori, părinți – cu toții vor participa,…
Cel mai important proces în dezvoltarea unei societăți este reprezentat de educație. Viitorul nostru începe cu copiii noștri, încă de la grădiniță și nu se termină cu studiile postuniversitare, dacă…
Patru dintre cele cinci edituri din România care s-au înscris la licitația de proiecte de traduceri literare au fost selectate pentru finanțare, anunță Comisia Europeană. Este vorba despre Editurile Aramis,…