Examenul de definitivat se va mai organiza până în anul 2027 inclusiv, în condițiile stabilite de Legea 1/2011, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar, document obținut pe surse de…
În total, 34.120 de candidați s-au înscris la proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar (sesiunea 2021), care se va desfășura…
“În legea japoneză am găsit o chestiune pe o vom adopta. Din zece în zece ani, tot corpul profesoral este supus unei evaluări”, a anunțat Ecaterina Andronescu, într-un interviu pentru…