Președintele Klaus Iohannis a salutat măsurile din ultimul an în domeniul eticii în învățământul superior, în cadrul unui discurs rostit, marți, la Universitatea Națională de Muzică din București, cu ocazia…
Deschiderea unui birou pentru reclamații, chiar și depuse anonime, implementarea unui “ghid al bunului simț”, sunt printre propunerile ce ar putea face parte din noul cod de etică al SNSPA.…
Consultarea publică pentru regulamentul-cadru privind organizarea și funcționarea comisiilor de etică din universități a fost prelungită până pe 23 august de Ministerul Educației. „Actualizare 01.08.2024: Consultarea publică dedicată acestui proiect…
Acuzațiile de autoplagiat formulate de ziarul Libertatea, în septembrie 2023, cu privire la Adrian Ivan, rectorul Academiei SRI și coordonatorul tezei de doctorat a lui Lucian Bode, „se confirmă” parțial,…
Executivul a adoptat, joi, noul Cod-cadru de etică și deontologie universitară, ce detaliază prevederile noii Legi a învățământului superior în acest domeniu, document care, după cum Edupedu.ro a semnalat la…
Regulile impuse de noua Lege a învățământului superior privind doctoratele suspecte de plagiat, prin care deciziile rămân în esență la latitudinea universităților care acordă titlurile de doctor, iar verificările externe…
Deputații din Comisia de Învățământ au aprobat marți proiectul de lege a învățământului universitar, cu modificările discutate și dezbătute în două zile, joi, 27 aprilie și marți, 2 mai. Urmează…
Istoria relației dintre universitățile românești și politică este grea și complicată. În general, arată urît, fiind plină de episoade penibile ori direct rușinoase. De la Carol al II-lea la Ceaușescu,…
Lectorul Rudolf Cristian de la Centrul universitar din Reșița al Universității Babeș-Bolyai (UBB), trimis în judecată de DNA după ce a fost prins în flagrant când primea mită de la…
Academicianul Leon Dănăilă, medic, fost parlamentar, a încălcat normele de bună conduită în activitatea științifică, prin faptul că l-a inclus, în lista de autori a unei publicații științifice, pe un…
Proiectele de legi ale educației au fost publicate de Ministerul Educației, în forma prezentată azi în Guvern. Documentele conțin modificări, potrivit declarațiilor ministrei Ligia Deca, după ce la minister ar…
Rectorul Universității Babeș Bolyai de la Cluj-Napoca a declarat că, din perspectiva universității pe care o reprezintă „lucrurile arată bine, acceptabil” în privința proiectului de lege a învățământului superior. Profesorul…
Impasul cauzat de o decizie de anul trecut a Curții Constituționale în privința verificării doctoratelor plagiate nu va avea o soluție clară în acest an, care să vină din partea…
ChatGPT și alte instrumentele bazate pe inteligență artificială, care au ajuns în ultima perioadă la dispoziția publicului larg, ar trebui să fie adoptate într-o manieră “eficientă și adecvată” la nivelul…
Un ghid al solicitantului pentru “digitalizarea managementului eticii universitare” a fost lansat de Ministerul Educației (ME) în consultare publică, potrivit unui anunț de pe site-ul instituției, edu.ro. Banii, 22 de milioane…
Comisia de Etică a Universității de Agronomie (USAMV) din București a analizat cazul de plagiat ce a dus la demisia fostului ministru al Educației Sorin Cîmpeanu, rector al aceleiași USAMV,…
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) transmite, într-un set de răspunsuri transmis la solicitarea Edupedu.ro, un mesaj de sprijin pentru Comisia sa de Etică, ținta mai multor critici în urma analizei…
“CNATDCU sau Ministerul Educației nu au competența de a reevalua fondul științific al tezei de doctorat elaborate”, arată Ministerul Educației într-un comunicat în care expune perspectiva direcției juridice asupra deciziei…
Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat în cadrul conferinței de presă că „unele prevederi ale pachetului legislativ lansat în dezbatere publică sunt în continuare oportune, de exemplu acordarea titlului și…
Verificările privind teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, care au început săptămâna trecută la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, se prelungesc, deoarece s-au înregistrat, mai nou, plângeri și…
Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale” inițiază programul “Politici de conduită” printr-o campanie de conștientizare și informare a studenților și profesorilor, definirea unor termeni ca abuz, hărțuire…
Comunicatul transmis joi de Consiliul Național al Rectorilor (CNR), prin care acest for face scut în apărarea lui Sorin Cîmpeanu, în scandalul de plagiat, a fost emis în condițiile în…
Noul ministru al Educației, Ligia Deca, a declarat că nu a sesizat nicio comisie cu privire la plagiatul fostului ministru. Amintim că Sorin Cîmpeanu a demisionat de la conducerea Ministerului…
Noul ministru al Educației, Ligia Deca, schimbă strategia de comunicare cu presa, după anii în care ministrul Sorin Cîmpeanu și-a asumat contactul direct cu reprezentanții presei. Ministerul a anunțat, marți,…
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) condamnă ferm orice practică asociată plagiatului: „Plagiatul există în sistemul educațional din România, iar implicațiile sunt devastatoare, mai ales atunci când vorbim…
Peste 60 de cercetători, profesori universitari și profesori emeriți au luat poziție cu privire la “aspectele de etică și integritate abordate în proiectele Legilor învățământului supuse dezbaterii publice”. Aceștia au…
“Valorile etice în societatea actuală” este titlul unei conferințe găzduite, săptămâna trecută, de Universitatea Transilvania din Brașov, unul din rarele momente când, în România, comunitatea din învățământul superior și cercetare…