Primarul Clujului, Emil Boc, a devenit protagonistul unui moment inedit la Gala de Excelență „10 pentru Cluj”. După ce a provocat un elev sportiv premiat să facă flotări pe scenă,…
Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David, îi dă replica lui Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, propus premier și de lideri din PNL, dar și de Elena Lasconi (USR),…
La Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a început construcţia unui centru de cercetare în inteligenţa artificială din România, printr-o investiţie de peste 105 milioane de lei, transmite Agerpres, potrivit G4Media.ro.…
De Ziua Internațională a Cititului Împreună, pe 7 februarie, rectorul UBB Daniel David, primarul Emil Boc și mai mulți profesori au intrat online cu copiii de la Școala Gimnazială „Ioan…
“Dacă n-avem descentralizare, [contractele de dotare a școlilor cu bani din PNRR] nu se vor realiza, pentru că nu va putea un minister să gestioneze” toate aceste contracte, a spus…
Proiectul Bakery School România, care a deschis deja, în 2020, o școală în sistem dual în comuna Tărtășești din județul Dâmbovița s-a extins și la Cluj-Napoca, după o investiție de…
Un proiect de hotărâre prin care cadrele didactice din Cluj-Napoca să poată obține vouchere educaționale pentru perfecționare digitală a fost anunțat de primarul Emil Boc. Instituția condusă de acesta urmărește,…
“Pentru noi, autoritățile locale și regionale, toată educația este locală”, a spus primarul PNL al orașului Cluj-Napoca, Emil Boc, într-o intervenție susținută săptămâna aceasta la o dezbatere europeană pe teme…
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunţat miercuri după-amiază, într-o conferinţă de presă, că elevii din municipiu vor primi bani în plus peste bursele prevăzute de legislaţia în vigoare, iar…
Asociaţia Municipiilor din România (AMR) solicită Ministerului Educaţiei Naţionale şi Ministerului Finanţelor Publice să respecte legislaţia în vigoare privind asigurarea finanţării transportului elevilor în interiorul oraşelor de la bugetul de…
Primarul Clujului, Emil Boc, a spus la B1TV că discuția autorităților cu privire la redeschiderea școlilor a fost una „strategică” și două elemente au înclinat balanța pentru revenirea elevilor la clase.…
Banii pentru bursele școlare care acum au un cuantum minim de 100 de lei vor fi incluși în bugetul de stat, i-a asigurat astăzi pe primari Florin Cîțu, la o…
Noul primar al Sectorului 6 anunță că va crea un consiliu al dezvoltatorilor, astfel încât la construirea unui anumit număr de locuințe aceștia să fie obligați să construiască și o…
Primarul Clujului și fostul premier Emil Boc (PNL) a declarat la Digi24 că școala ar trebui să înceapă pe 15 septembrie, iar situația ar trebui să fie una descentralizată pentru…
Primarul din Cluj-Napoca speră ca guvernul să lase comunităților locale decizia privind modul în care vor redeschide școlile, din 14 septembrie 2020. Cu o lună înainte ca profesorii să fie…
“Am luat decizia de a redeschide unitățile de creșă din municipiul nostru începând de joi, 18 iunie, Primăria Cluj-Napoca fiind prima din țară care reușește să redeschidă creșele în această…
Comisarul european pentru educație, Mariya Gabriel, responsabilă și cu multe alte domenii considerate-cheie pentru viitorul societății, a fost joi la Cluj-Napoca, pentru deschiderea conferinței “StartupCity”. Vizita demnitarului UE s-a soldat…
Comisarul european responsabil pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel, va efectua o vizită oficială la Cluj-Napoca în data de 5 martie 2020, potrivit unui comunicat de presă.…
Primăria și Consiliul local Cluj-Napoca au premiat 101 elevi și profesori care au obținut rezultate foarte bune la examenele de anul acesta, potrivit unui comunicat de presă. Premiile au fost…
La Cluj-Napoca 20% din impozitele și taxele locale sunt investite anual în școli, a anunțat primarul Emil Boc la conferința pe teme de educație SuperTeach. Boc a declarat, potrivit unui…