Elevele gravide, tinerii părinți și elevii cu boli grave vor putea învăța în format online/hibrid începând cu anul școlar 2024-2025. Cursurile cu prezență fizică vor fi suspendate în situații excepționale – ROFUIP 2024

Prevederile din noul regulament de organizare și funcționare al școlilor le permit elevelor gravide și tinerilor părinți să participe online/hibrid la orele de curs pentru a preveni abandonul școlar. Același…
Vezi articolul

Educația elevelor gravide și a elevilor părinți, introdusă pentru prima dată în legea învățământului. Măsuri propuse: consiliere școlară și psihologică, sprijin financiar, posibilitatea de a amâna examenele, dacă sunt în perioada de naștere

Ministerul Educației a propus în premieră un amendament privind educația mamelor gravide și a elevilor părinți, în ședința Comisiei de Învățământ, în care se dezbate proiectul legii învățământului preuniversitar, astăzi,…
Vezi articolul